Eveniment
PERCHEZIŢII în Alba, Mureş şi alte 9 judeţe. Evaziune fiscală de 2 milioane de lei, în legătură cu o firmă de pază
Poliţiştii din Mureş efectuează joi 87 de percheziții, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, în 11 județe, inclusiv în Alba, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat este de peste 2.000.000 de lei, urmând să fie aduse la audieri 16 persoane.
UPDATE: Potrivit unor surse, în judeţul Alba se desfăşoară o percheziţie, la Oarda.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează 87 de percheziții, în județele Mureş, Alba, Argeş, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bacău, Cluj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi şi Neamţ, într-un dosar de evaziune fiscală.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2016 –2018, reprezentanţii unei firme din Mureş, având ca obiect de activitate servicii de pază, ar fi stabilit o serie de relaţii comerciale fictive, cu 12 societăţi comerciale bănuite a avea un comportament de tip firmă fantomă şi ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conţinut economic real, beneficiind astfel de deduceri fiscale ilegale, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 2.000.000 de lei.
La percheziţii participă și poliţişti din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş şi ai inspectoratelor de poliţie judeţene Alba, Argeş, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bacău, Cluj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi şi Neamţ, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi.
Vor fi puse în executare 16 mandate de aducere.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News