Connect with us
Advertisement

Eveniment

PERCHEZIȚII în Alba, realizate de polițiștii din Cluj. Sunt vizate firme implicate într-un dosar de evaziune, la nivel național

politie mascati

Publicat

PERCHEZIȚII în Alba, realizate de polițiștii din Cluj:  Sunt vizate firme implicate într-un dosar de evaziune cu ramificații la nivel național.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, au pus în executare 46 de mandate de percheziție domiciliară, luni dimineață.

Perchezițiile au avut loc la sediile unor persoane juridice din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Alba, Bihor, Bacău, Suceava, Covasna, Brașov, București – Sectoarele 2 și 3, bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală.

Activitățile au vizat documentarea a două cauze penale, au transmis polițiștii.

Cu privire la prima cauză cercetată, din investigațiile derulate s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2017 – decembrie 2022, reprezentanții unor societăți comerciale din județul Cluj și din alte județe din țară, ar fi solicitat și obținut 21 de rambursări nelegale de TVA, în numele a 11 societăți comerciale din România.

Acest lucru s-ar fi produs fără ca operațiunile comerciale înregistrate în evidențele contabile aferente acestor rambursări să aibă la bază operațiuni comerciale reale.

De asemenea, s-a constatat că o societate comercială din Cluj-Napoca ar fi înregistrat în evidențele contabile, în perioada 2017 – 2021, achiziții fictive de la 5 societăți comerciale din România, cu scopul diminuării obligațiilor de plată către bugetul de stat.

În cauză, vor fi puse în aplicare 7 mandate de aducere, în vederea desfășurării audierilor.

Prejudiciul înregistrat bugetului general al statului a fost evaluat la peste 900.000 de lei, urmând a fi dispuse măsuri asiguratorii cu scopul recuperării acestuia.

Cu privire la cea de-a doua cauză penală instrumentată, în urma cercetărilor desfășurate a reieșit că, în perioada 2021- aprilie 2022, o societate comercială, cu sediul profesional în municipiul Cluj-Napoca, ar fi înregistrat în evidențele contabile achiziții fictive de la trei societăți comerciale din țară.

Scopul  ar fi fost cel al diminuării obligațiilor de plată către bugetul de stat, transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Vor fi puse în executare două mandate de aducere, în vederea audierilor.

Ce s-a descoperit în urma perchezițiilor

În această cauză, urmează a fi stabilit prejudiciul înregistrat.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate documente de evidență contabilă ale societăților implicate, telefoane mobile, laptop-uri, unități centrale de calculator și dispozitive de stocare, cu privire la care există indicii că s-ar afla stocate date de interes pentru soluționarea cauzei.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Cluj, Serviciului Criminalistic Cluj, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj, Poliției municipiului Cluj-Napoca, ai serviciilor de investigare a criminalității economice ai județelor unde au fost derulate perchezițiile.

De asemenea, acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement