Connect with us
Advertisement

Eveniment

PERCHEZIȚII într-un dosar cu un prejudiciu uriaș, sprijinite de BCCO Alba și IJJ Alba. Hackerii au înșelat sute de persoane

Publicat

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, au pus în aplicare marți, 17 decembrie, 13 mandate de percheziție domiciliară, în județele Vâlcea și Olt și în municipiul Bucureşti. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul BCCO Alba și IJJ Alba. 

Activitățile s-au desfășurat într-o cauză penală vizând destructurarea unei grupări de criminalitate organizată constituită în vederea săvârșirii infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (120 de acte materiale), acces ilegal la un sistem informatic (120 de acte materiale), alterarea integrității datelor informatice (120 de acte materiale), fals informatic (708 acte materiale) și înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave (708 acte materiale), toate în formă continuată.

Simultan, procurorii Parchetului General din Bamberg au efectuat 2 percheziții domiciliare, pe teritoriile Germaniei și Austriei.

Din cercetările efectuate, cu sprijinul Eurojust, în cadrul unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare din Germania, a reieșit că, în anul 2022, trei persoane ar fi constituit, pe teritoriul României, un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat ulterior și alți membri, scopul fiind obținerea de beneficii materiale importante din săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune.

Astfel, în perioada august 2022 – decembrie 2024, membrii grupului de criminalitate organizată, folosind metode specifice de phishing, ar fi preluat controlul asupra a 120 de conturi aparținând unor utilizatori ai unei platforme internaționale de comerț online, care ar fi avut un istoric mare de tranzacții comerciale efectuate fără incidente.

Ulterior, persoanele cercetate, beneficiind de credibilitatea persoanelor vătămate pe respectiva platformă, le-ar fi utilizat conturile postând anunțuri fictive de vânzare, bunuri pe care, în realitate, nu le dețineau.

În acest mod, ar fi indus în eroare mai multe persoane (cetățeni străini), pe care le-ar fi determinat să vireze, în conturi bancare c ear fi fost deschise de către interpuși ai grupării, sume de bani aferente unor produse comandate, dar care, în fapt, nu existau.

Până în prezent, au fost identificate 708 persoane vătămate din Europa, care au înregistrat prejudicii totalizând peste 106 milioane de euro.

Amploarea deosebită a fenomenului infracțional în Germania, determinată de numărul mare de sesizări înregistrate pe teritoriul întregii țări, modul de operare complex precum și caracterul transnațional a determinat desfășurarea investigațiilor  împreună cu autoritățile judiciare române în cadrul unei Echipe Comune de Anchetă, înființată în scopul identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților la comiterea infracțiunilor.

Sunt puse în aplicare mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate, precum și un mandat european de arestare emis de autoritățile din Germania.

Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea.

Acțiunea realizată cu participarea a doi procurori și a polițiștilor germani beneficiază de sprijinul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Pitești și Alba și serviciilor de combatere a criminalității organizate Olt și Vaslui, precum și de sprijinului jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Vâlcea, Alba, Vaslui și Olt.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

sursa: politiaromana.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement