Eveniment
Percheziții la CFR: Suspiciuni de abuz în serviciu, delapidare, fraudă informatică, fals intelectual și înșelăciune

Percheziții la CFR: Polițiștii de la Secția Regională de Poliție Transporturi București efectuează marți 39 de percheziții la sediul central al CFR Călători și locații din mai multe județe, într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual și înșelăciune.
Concret, o serie de angajați sunt suspectați că au intrat în sistemul informatic și au blocat anumite locuri pentru a nu mai putea fi cumpărate și astfel să fie disponibile pentru a fi oferite la mica înțelegere.
De asemenea, la vagoanele cușetă, există suspiciunea că ar fi introdus în aplicație datele de identificare ale unor elevi, care potrivit legii beneficiau de gratuitate.
Biletele emise nu au fost utilizate de aceste persoane, ci de persoane necunoscute, care nu achitau tariful corespunzător biletului de călătorie,
”Sunt percheziții la CFR Călători marți dimineață. Încă de la prima oră, polițiști și procurori au descins la sediul operatorului feroviar de stat.
Oamenii legii au ridicat documente de la sediul central al SNTFC CFR Călători, într-un dosar de corupție.
Perchezițiile au loc într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar vizați în această cauză sunt directorul Comercial al CFR Călători, Sorin Preda, și șeful Serviciului Vagoane Speciale (vagoane de dormit, vagoane cușetă și vagoane restaurant-bar), Doru Bărbuț.
De precizat faptul că acest serviciu a fost condus anterior de Sorin Preda”, anunță Club Feroviar.
Percheziții la CFR
Conform unui comunicat al Poliției Române, au loc descinderi în municipiul București și în alte 8 județe.
În acest caz, vor fi puse în executare 35 de mandate de aducere, transmite Agerpres.
Dosarul este instrumentat de Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și a unor inspectorate județene de poliție și de jandarmi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News