Connect with us
Advertisement

Eveniment

Percheziții la Holzindustrie Schweighofer: Reacția colosului austriac la acțiunea desfășurată de DIICOT

Publicat

Holzindustrie Schweighofer cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul în ancheta DIICOT, potrivit unui comunicat transmis de companie ca urmare a perchezițiilor efectuate în această dimineață de procurori.

„Principiul fundamental al companiei este de a respecta întotdeauna legea și reglementările în vigoare din țările în care operează. Compania pune la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Compania nu a fost înștiințată de obiectul acestei investigații. Compania Holzindustrie Schweighofer este prima interesată în soluționarea rapidă și corectă a acestei situații” a transmis Holzindustrie Schweighofer.

Reamintim că miercuri dimimineața au avut loc 23 de percheziții la sediul central al companiei precum şi alte 23 de locuri din toată ţara. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 25 de milioane de euro. Societatea austriacă este acuzată că, din 2011 până acum, ar fi cumpărat lemn tăiat fără avize sau cu acte false şi l-ar fi exportat.

Totodată, procurorii efectuează percheziții și la Direcțiile Silvice din Alba și alte județe din țară. La Alba, anchetatorii au ajuns în biroul directorului. Sunt căutate documente semnate de fostul director, din anul 2011.

Perchezițiile au loc în București și în județele Braşov, Alba, Suceava, Hunedoara şi Bihor, la persoane fizice şi juridice, din care 4 la sediile unor instituţii publice. Ancheta DIICOT vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

VEZI: UPDATE: Percheziții DIICOT la Holzindustrie Schweighofer. Prejudiciu estimat de 25 de milioane de euro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. cătălin

    miercuri, 30.05.2018 at 15:11

    altele sunt jafurile alea mari din ţara noastră, băi oameni buni!! ăsta-i doar praf în ochi, să se vadă că fac şi ei ceva…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement