Performanțe pentru elevii din Alba la Concursul Național „Memoria Holocaustului”
Elevii județului Alba au obținut rezultate deosebite la Concursul Național „Memoria Holocaustului”, desfășurat în perioada 14–17 iulie 2026, la Brăila.
Județul Alba a fost reprezentat la etapa națională de doi elevi remarcabili, ambii din clasa a XI-a, care s-au întors acasă cu premii ce reflectă atât pregătirea și seriozitatea lor, cât și implicarea profesorilor coordonatori.
Cristiana Cioca, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut Premiul al III-lea.
De asemenea, Nicolae Florea, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, a obținut mențiune.
Rezultatele celor doi elevi încununează eforturile depuse în perioada de pregătire, dar și activitatea profesoarelor care i-au îndrumat, Elena Damian și Daniela Cetean.
Concursul Național „Memoria Holocaustului” reprezintă o competiție importantă pentru elevii pasionați de istorie și contribuie la aprofundarea cunoștințelor despre Holocaust, la păstrarea memoriei victimelor și la promovarea valorilor toleranței, responsabilității și respectului față de demnitatea umană.
Etapa națională a concursului este organizată o dată la doi ani și se desfășoară în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare a concursurilor și competițiilor școlare, aprobată prin Ordinul ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3035/2012, cu modificările și completările ulterioare.
Competiția este inclusă în lista olimpiadelor și concursurilor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației.
Performanțele obținute la Brăila confirmă încă o dată nivelul ridicat de pregătire al elevilor din județul Alba și implicarea cadrelor didactice în susținerea excelenței în educație.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)