Connect with us
Advertisement

Actualitate

Perioada până la care deținuții pot fi înscriși la cursuri de formare profesională, prelungită. Proiect legislativ, la Senat

Publicat

poza AFO detinuti cursuri 1(2) Parlamentarii propun prelungirea perioadei până la care deținuții pot fi înscriși la cursuri de formare profesională, cu trei luni, potrivit unui proiect legislativ înregistrat la Senat. Conform legislației actuale, persoanele condamnate selectate pentru aceste cursuri trebuie să parcurgă toate etapele pentru obținerea documentației cerute de furnizorii de formare profesională în 9 luni, până la “ultima zi de executare a pedepsei”.

Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (4) al articolului 66 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 29 martie.

Potrivit inițiatorilor, practica la nivelul sistemului penitenciar a demonstrat faptul că termenul de 9 luni este insuficient pentru parcurgerea tuturor etapelor procedurale necesare pentru obținerea documentației solicitate de furnizorii de formare profesională, pentru fiecare deținut selectat în vederea efectuării acestor cursuri.

Pe lângă prelungirea acestei perioade, inițiatorii fac și câteva clarificări care îi privesc pe deținuții care ar fi excluși de la acest beneficiu, deoarece textul de lege nu este foarte bine precizat.

“Odată cu intrarea în vigoare a noilor acte normative privind executarea pedepselor (liberarea condiționată este permisă doar din regimurile deschis și semideschis), articolul de lege exclude deținuții care pot beneficia de planificarea pedepsei, de regimul progresiv de executare, mai exact cei care sunt închiși în regim de maximă siguranță, dar odată cu absolvirea unor cursuri și obținerea unor recompense, sau pe măsura executării pedepsei, pot trece la schimbarea regimului. De asemenea, nu sunt prevăzute expres cazurile persoanelor condamnate la executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ sau centru de detenție, acestea fiind de regulă persoane sub 18 ani, cărora le lipsește pregătirea profesională”, susțin inițiatorii proiectului legislativ în expunerea de motive.

Astfel, parlamentarii propun creșterea perioadei până la ultima zi de executare de la 9 luni la un an, dar nu mai puțin de 3 luni. Inițiatorii susțin că diferența de trei luni este majoră, deoarece înseamnă, de fapt, jumătate de semestru în activitatea școlii și ușurează accesul la documentele pe care deținuții trebuie să le obțină de la furnizorii de formare profesională, personal sau prin procură: certificatul care atestă nivelul studiilor absolvite, istoricul școlar, acte privind eventuala asistență socială, șomaj, etc.

Parlamentarii mai spun că au existat și situații în care deținuții selecționați care nu au avut timp să își procure aceste documente nu au putut susține examenul de absolvire și ulterior au dat în judecată penitenciarul și unitatea de formare profesională.

Proiectul legislativ va fi dezbătut în Senat, care este prima cameră sesizată.

sursa: legestart.ro, senat.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement