Economie
Producătorii de lapte din zonele defavorizate mai pot solicita subvenții de la APIA până în 20 septembrie
APIA Alba îi așteaptă pe cei care dețin vaci pentru lapte să depună cereri în vederea acordării subvențiilor. Termenul de depunere a cererilor de plată pentru subvenţia acordată producătorilor de lapte din zone defavorizate a fost prelungit până în data de 20 septembrie, de la 31 august.
Ajutorul din partea statului vine în special pentru cei aflați în zone defavorizate.
Pentru a beneficia de aceste subvenții, cei interesați, care dețin între 2 și 15 vaci, trebuie să depună o cerere la sediul județean APIA, pe raza teritorială unde au exploataţia. Reprezentanții APIA susțin că de acest sprijin beneficiază toți crescătorii de vaci, fie persoane fizice, juridice sau întreprinderi individuale ori familiale. Aceştia trebuie să fie înregistrați în sistemul de administrare a cotelor de lapte, la serviciul specific din cadrul APIA. De asemenea, solicitanții trebuie să fie înregistrați în Registrul Național a Exploataților, a efectivului de vaci pentru care solicită sprijinul anual.
Fermierul trebuie să menţină în exploataţie efectivul de vaci, să permită autorităţilor să facă controale şi să comunice acestora orice modificări a informaţiilor declarate. Dacă nu respectă aceste condiţii, fermierii se pot alege cu reducerea sau chiar sistarea ajutorului primit de la APIA.
Cei care nu au depus încă aceste cereri trebuie să știe că au nevoie de următoarele acte:
– copie de pe buletinul de identitate/carte de identitate / cod unic de înregistrare/certificatul de înregistrare;
– copie de pe documentele care atestă provenienţa animalelor pentru exploataţiile înfiinţate în perioadele: 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009; 1 februarie 2009 – 31 ianuarie 2010; 1 februarie 2010 – 14 iulie 2011;
– copii ale documentelor care atestă schimbarea formei de organizare;
– dovada înscrierii în evidenţa APIA cu cod unic de identificare (codul unic de identificare atribuit de către APIA în Registrul unic de identificare), doar dacă este cazul;
– dovada contului bancar (extras de cont).
În ceea ce privește plata acestor prime pentru anul 2011, încă nu se știe care este suma stabilită pe cap de animal. Aceasta va fi stabilită prin hotărâre de guvern, în momentul în care se va finaliza depunerea cererilor și se va stabili numărul de animale eligibile.
Până la data de 13 septembrie anul acesta, la nivelul județului Alba erau depuse 5281 de cereri pentru un număr de 18.654 de vaci de lapte. Față de anul trecut, numărul cererilor este mult mai mic, în 2010 fiind înregistrate 6.675 de cereri pentru un număr de 22.052 de vaci de lapte.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News