Actualitate
Permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare, livrate la domiciliu de către Poșta Română, și în următorii doi ani
Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 27 milioane de lei cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor, în următorii doi ani.
În baza contractului, estimat la 27,31 milioane lei, compania va livra aproximativ 4,8 milioane de trimiteri pe toată durata acestuia, respectiv 2,4 milioane de trimiteri pe an, potrivit unui comunicat al CNPR.
Anterior, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, care a câştigat, în anul 2017, un contract în urma unei licitaţii la care a participat şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România.
La procedura de anul acesta s-au înscris aceleaşi două companii, principalii jucători locali de pe piaţa de profil, iar Poşta Română a avut, din nou, oferta câştigătoare, a precizat Poşta Română.
Dacă, în 2017, criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut, anul acesta, accentul s-a pus pe cel mai bun raport calitate-preţ.
sursă: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News