Eveniment
Permisul auto ar putea fi suspendat dacă nu plătiți amenda în 60 de zile
Carnetul de conducere v-ar putea fi suspendat în cazul în care nu plătiți o amendă de circulație într-un termen de 60 de zile. Este vorba despre o propunere legislativă a doi deputați, aflată în dezbatere publică la Camera Deputaților. Totodată, șoferul amendat va trebui să fie notificat, prin procesul verbal de constatare a contravenției, asupra riscului la care se expune în caz de neplată.
Completările și modificările sunt argumentate prin stabilirea unor măsuri mai dure de creștere a gradului de încasare a amenzilor, care este foarte scăzut, iar pe de altă parte, susțin inițiatorii, ”cetățeanul trebuie să fie constrâns să achite amenda în termenul prevăzut de lege, prin sancționarea atitudinii sale de neconformare față de norma juridică, cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere”.
Propunerea legislativă a fost respinsă la Senat, prima cameră sesizată, dar dacă va fi votată în Camera Deputaților, unde se află acum în dezbatere publică, va modifica legea.
sursă: legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
zoro
marți, 20.03.2018 at 11:32
Foarte bine daca ar vota asa zisi nostrii parlamentari,dar cred ca nu o sa voteze favorabil!!!!