Actualitate
Persoane amendate de jandarmi pentru recoltarea ilegală de fructe de pădure. Au fost confiscate 62 kg de afine
Cinci persoane au fost sancţionate contravenţional de jandarmii montani după ce au fost surprinse în timp ce recoltau ilegal fructe de pădure din zona Arieşeni. Cu această ocazie, 62 de kilograme de afine nesortate au fost confiscate şi predate ocolului silvic competent teritorial.
Cele cinci persoane au fost surprinse în zona cunoscută sub numele de Cobleş – Ponoraş pe când recoltau afine cu intenţia de a le valorifica în interes personal. Deoarece nu au fost în măsură să prezinte o dovadă că această activitate se desfăşura cu respectarea prevederilor legale, au fost sancţionate contravenţional, iar afinele confiscate şi predate proprietarului, precum şi Ocolului Silvic Gârda. Astfel, Cornel N. (26 de ani), Ioan L. (32 de ani), Voicu A. (28 de ani) şi Simion C. (32 de ani), toţi domiciliaţi pe raza comunei Finiş, judeţul Bihor au fost sancţionaţi cu câte un avertisment scris şi le-au fost confiscate 30 de kilograme de afine nesortate. De asemenea, P.A. de 26 de ani, domiciliat în comuna Budureasa, judeţul Bihor, care nu se află la prima abatere de acest fel, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 800 de lei, iar 32 de kg de afine i-au fost confiscate şi predate proprietarului terenului de pe care acestea au fost recoltate ilegal.
Pentru prevenirea acestor fapte ilegale, jandarmii reamintesc cetăţenilor următoarele:
„Recoltarea din fondul forestier naţional a produselor nelemnoase specifice, fără acordul proprietarului şi/sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii constituie contravenţie silvică şi se sancţioneazã cu amendă de la 800 lei până la 1.000 lei.
Produsele nelemnoase specifice fondului forestier naţional sunt reprezentate prin: faună de interes cinegetic, peşte din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier, fructe de pădure, seminţe forestiere, ciuperci comestibile din flora spontană din cuprinsul acestuia, plante medicinale şi aromatice din cuprinsul acestuia, răşină, alte produse. Produsele pădurii aparţin proprietarilor sau deţinãtorilor acesteia, după caz, cu excepţia faunei de interes cinegetic şi a peştelui din apele de munte. Recoltarea şi/sau achiziţionarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier se fac pe baza avizelor, a autorizaţiilor şi a actelor de estimare eliberate de unităţile silvice pe principiul teritorialităţii, în conformitate cu normele tehnice aprobate prin ordin al conducãtorului autoritãţii publice centrale care răspunde de silvicultură.”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
cocolino
miercuri, 17.07.2013 at 19:42
Poate sa-mi spuna cineva unde se gasesc afine romanesti de cumparat ? Doar la tiganii care stau in piata si care le-au cules ca cei de mai sus.