Eveniment
Persoane încarcerate într-un autoturism, pe raza localităţii Vinerea
Update: Un autoturism în care se aflau patru persoane s-a răsturnat, duminică după-masa, pe DJ 104, la ieşire din localitatea Vinerea, spre Cugir.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, două persoane au rămas blocate în autoturism, fiind necesară intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru descarcerare.
Victimele accidentului au fost preluate de o ambulanţă şi duse la spital, pentru investigaţii medicale şi îngrijiri. O tanară de 17 ani, pasageră, suferind răni grave, iar şoferul autoturismului a suferit leziuni corporale uşoare.
Cauza accidentului rutier a fost neatenţia, care a dus la pierderea controlului autoturismului şi răsturnarea în afara părţii carosabile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News