Actualitate
Persoanele care obțin venituri din chirii vor plăti contribuții de asigurări de sănătate. Guvernul a aprobat ordonanța de urgență
Persoanele care obţin venituri din chirii vor plăti contribuţii de asigurări de sănătate, în limita a cinci salarii brute, respectiv cel mult 611 lei pe lună în acest an. Ordonanţa de urgenţă elaborată în acest sens de Ministerul Finanţelor după negocierile cu FMI a fost aprobată de Guvern.
Baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări de sănătate aferente acestor venituri se stabileşte la fel ca în cazul contribuţiilor pentru pensie (CAS), limitată la cinci salarii brute, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
Pentru acest an, salariul mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.223 lei, iar prin aplicarea cotei de 5,5% reprezentând contribuţiile de sănătate rezultă o sumă maximă de 611 lei pe lună la nivelul a cinci salarii.
În actul normativ se spune că neadoptarea măsurii de cuprindere în baza de calcul a contribuţiei de sănătate a veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor ar conduce la reducerea finanţării sistemului public de sănătate şi la nerespectarea angajamentelor asumate cu organismele internaţionale.
Premierul Victor Ponta declara la mijlocul lunii august că singurele creşteri de taxe convenite cu FMI şi CE în cadrul noului acord sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine, şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la venituri obţinute din chirii de persoane fizice.
Anterior, preşedintele Traian Băsescu a criticat intenţia Guvernului de a creşte unele taxe sau de a impune noi taxe, cum ar fi în cazul chiriilor, în timp ce fondurile europene nu sunt utilizate, şeful statului arătând că majorarea taxelor în perioadă de criză înseamnă să tragi o frână.
sursa: mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pingback: CAS pentru venituri din chirii din 1 ianuarie 2014. Ordonanţa de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial. Vezi cine nu plătește | Alba24