Eveniment
Persoanele cu handicap, scutite de tariful de omologare RAR pentru autoturismele special modificate. Alte facilități
Persoanele cu handicap vor fi scutite de la plata tarifului de omologare individuală perceput de RAR pentru autovehiculele special modificate. De asemenea, se prevede accesul mai facil în locurile publice pentru persoanele cu handicap care utilizează câini-ghizi.
Nu în ultimul rând, se oferă posibilitatea de decontare a serviciilor de transport cu taxi, de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto.
Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect care are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Drepturi sporite pentru persoanele cu handicap
Potrivit unui amendament admis la proiect, persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap pe toată durata de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap şi numai pentru autoturismul proprietate personală.
„Constituie discriminare refuzul conducătorului serviciului de taximetrie precum şi al conducătorului auto de transport alternativ cu autoturism de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers, inclusiv accesul în taxi alături de câinele – ghid”, prevede un alt amendament însuşit la comisia de specialitate.
Conform altei modificări la proiectul de act normativ, „câinele – ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locaţiile în care se asigură servicii publice şi în mijloacele de transport în comun inclusiv în taxiuri şi în mijloacele auto de transport alternativ”.
Proiectul va fi dezbătut şi supus votului plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
sursă: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News