Connect with us
Advertisement

Actualitate

Persoanele fără adăpost din Alba Iulia vor beneficia, duminică, de o masă festivă la așezământul social din gara CFR

Publicat

Un număr de 47 de persoane fără adăpost din Alba Iulia vor beneficia duminică, 5 mai, de o masă festivă cu ocazia Praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, oferită de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Persoanele sunt beneficiare ale Aşezământului Social Filantropia Ortodoxă din Gara CFR Alba Iulia. Masa se va servi la ora 12.00 şi va fi binecuvântată de părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

Centrul Social de Urgenţă Alba (Aşezământul Social Filantropia Ortodoxă) este o unitate pentru persoane care se confruntă cu riscul excluderii şi marginalizării sociale, fără personalitate juridică, aflată în structura Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Acesta oferă servicii de primire, găzduire temporară şi cantină socială de tip pensiune, consiliere socială, suport emoţional, informare, orientare şi integrare socio – profesională, însoţire pentru obţinerea unor documente şi acte de identitate sau stare civilă, asistenţă medicală primară şi îngrijire, ajutor material, asistenţă moral – religioasă fără discriminare pe motive de confesiune, etnie sau gen.

Beneficiarii centrului sunt persoane fără adăpost identificate pe stradă sau în gări, care şi-au pierdut locuinţa din diverse motive şi nu au resursele materiale şi financiare necesare asigurării alteia şi nici nu beneficiază de alte servicii sociale care acordă găzduire, vârstnici abandonaţi de propria familie şi ale căror resurse financiare şi personale sunt insuficiente, tineri proveniţi din case de tip familial, foşti deţinuţi, respinşi de familie şi lipsiţi de sprijinul societăţii. Centrul are o capacitate de 50 de locuri iar persoanele incluse în acest program pot beneficia de aceste servicii timp de 90 de zile (cu posibilitate de prelungire).

Centrul reprezintă un serviciu social acreditat, cu o infrastructură modernă şi este administrat în parteneriat public – privat. Iniţiativa de înfiinţare a acestui centru este parte a unui proiect finanţat prin programul guvernamental „Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fără adăpost prin crearea de centre sociale de urgenţă”. Partenerii acestui proiect sunt Consiliul Local Alba Iulia – Serviciul Public de Asistenţă Socială, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement