Connect with us
Advertisement

Actualitate

Persoanele urmărite de poliție vor putea fi localizate prin intermediul telefoanelor mobile, printr-un sistem nou în valoare de 2,8 milioane lei

Publicat

Telefoanele mobile în reţelele Vodafone, Orange, Cosmote şi RCS&RDS vor putea fi localizate, identificate şi monitorizate de Poliția Română, printr-un sistem portabil, pe care l-a cumpărat recent de la firma germană SYBORG Informationssysteme cu 2,8 milioane de lei.

Poliţia Română va folosi sistemul mobil în valoare de 2,8 milioane de lei, cumpărat de la o firmă germană, pentru localizarea persoanelor urmărite prin intermediul telefoanelor mobile ale acestora, au precizat, pentru Mediafax, oficiali din Poliţia Română.

„Sistemul mobil va fi achiziţionat din fonduri europene, urmare a accesării Proiectului Olaf Hercules 2 de Asistenţă Tehnică. Acesta va fi achiziţionat în termen de patru luni de la data semnării contractului, data perfectării acestuia de ultima parte fiind 25.04.2013. Precizăm faptul că acesta nu deţine funcţia de interceptare a convorbirilor telefonice, ci doar de localizare a aparatelor GSM”, au arătat sursele citate.

Potrivit sursei citate, aparatura va fi folosită pentru localizarea telefoanelor mobile folosite de persoane urmărite, operaţiuni care, susţin poliţiştii, vor fi demarate numai pe baza autorizaţiilor emise de instanţele de judecată.

Poliţia Română va putea localiza, identifica şi monitoriza telefoanele mobile în reţelele Vodafone, Orange, Cosmote şi RCS&RDS, printr-un sistem portabil cumpărat de la firma germană SYBORG Informationssysteme cu 2,8 milioane de lei, potrivit www.e-licitatie.ro.

„Sistemul foloseşte metoda de simulare a unei celule reale a reţelei de telefonie mobilă. Sistemul are mobilitate totală chiar şi în timpul funcţionării, având posibilitatea de instalare pe un autovehicul. Antenele utilizate în cadrul sistemului sunt ascunse vederii, fiind mascate într-un cadru portbagaj auto de plafon”, se precizează în caietul de sarcini al licitaţiei pentru achiziţionarea sistemului.

Licitaţia a fost iniţiată în decembrie 2012 şi atribuită trei luni mai târziu singurului ofertant, SYBORG Informationssysteme.

Potrivit caietului de sarcini, unitatea centrală a sistemului este integrată într-o valiză de dimensiune maximă 60x40x30 centimetri şi are incluse antene directive, notebook, scanner de reţea şi acumulatori.

De asemenea, unitatea centrală poate fi conectată la antene omnidirecţionale prin intermediul unui amplificator de reţea.

Cu ajutorul unităţii centrale, poliţiştii vor putea să monitorizeze comunicaţiile GSM şi UMTS prin crearea de celule virtuale cu parametri similari cu cei ai celulelor reţelei reale.

Sistemul permite modificarea puterii semnalului cu care telefoanele ţintă emit, colectarea, înregistrarea şi memorarea într-o bază de date a codurilor IMSI şi IMEI, precum şi ora şi data înregistrării.

Poliţia Română a solicitat, prin caietul de sarcini, şi instruirea a doi angajaţi, proces care va include 40 de ore de curs teoretice şi practice, iar după perioada de instruire, cei doi vor deveni, la rândul lor, formatori pentru alţi poliţişti.

Sursa: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Adisor

    sâmbătă, 18.05.2013 at 19:54

    E bine ca face si Politia Romana o investitie buna cei drept.Stima

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement