Eveniment
Personalul medical de la Spitalul Abrud a protestat în curtea instituţiei. S-au anunţat demisii în bloc
Nemulţumirile personalului medical de la Spitalul Orăşenesc Abrud s-au acutizat joi dimineaţa, când au aflat că este posibil să încaseze în această lună doar 30% din salariu. Aceştia s-au strâns în curtea unităţii sanitare, începând cu ora 10.00.
UPDATE: În jurul orei 11.00, protestul salariaţilor de la spitalul din Abrud s-a terminat. Oamenii au primit promisiuni că se va încerca rezolvarea situaţiei de către administraţia locală.
Potrivit liderului Sanitas Abrud, Adriana Cristea, joi dimineaţa primarul a anunţat că se va deplasa la spital pentru a purta o discuţie pe această temă. Pe de altă parte, medicii sunt hotărâţi ca, în condiţiile în care nu îşi vor primi salariile integrale, până înainte de Crăciun, să demisioneze în bloc, începând cu 1 ianuarie. Această intenţie a fost manifestată printr-o adresă trimisă de personalul medical Consiliului Local.
Reamintim că angajaţii Spitalului Abrud au aflat recent că nu îşi vor primi salariile pe luna aceasta decât cel mai probabil după Crăciun, iar asta deoarece bugetul de salarii nu a primit avizul consilierilor locali. Citeşte aici mai multe informaţii despre situaţia angajaţilor spitalului din Abrud.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News