Connect with us
Publicitate

Eveniment

Peste 1.200 de persoane verificate în Alba, în ultimele 24 de ore, pentru respectarea măsurilor anti-COVID. Care sunt amenzile

Publicat

Peste 1.200 de persoane au fost verificate în ultimele 24 de ore în județul Alba, privind respectarea măsurilor anti-COVID. Dintre acestea, 77 au fost sancționate. Au mai fost amendate și 16 persoane care nu au respectat restricțiile de circulație.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid-19.

Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 1.203 persoane, din care 632 aflate în carantină și 571 aflate în izolare.

Au fost controlate 83 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 80 de terase, restaurante, fast food-uri și 89 de mijloace de transport, din care 17 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 77 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 16 care nu au respectat restricțiile de deplasare.

Cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Abrud, au fost legitimate 72 de persoane, au fost verificate 24 de autovehicule și au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

”Obiectivul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid-19.

Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22.00 – 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00.

În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00”, transmite Poliția Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate