Actualitate
Peste 1.200 de şoferi au rămas fără permise. Poliţiştii au dat 22.000 de amenzi, în trei zile. Nereguli constatate
Peste 1.200 de şoferi au rămas fără permise, în ultimele trei zile. Aceştia au condus cu viteză excesivă sau sub influenţa alcoolului ori nu au respectat alte prevederi din Codul Rutier. În total, poliţiştii au dat amenzi de peste 7,6 milioane lei, în weekend.
Polițiștii au intervenit la aproape 8.300 de solicitări venite din partea cetățenilor și au efectuat circa 1.500 de acțiuni și controale în ultimele trei zile, transmite IGPR. De asemenea, au depistat 444 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni sau urmărite în temeiul legii și au aplicat peste 22.000 de sancțiuni contravenționale.
În urma activităților de investigații desfășurate în această perioadă, au fost surprinse în flagrant delict 341 de persoane, au fost depistate 28 de persoane urmărite în temeiul legii și au fost depistate alte 75 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.
De asemenea, polițiștii au intervenit și au aplicat 22.259 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 7.600.000 de lei. Din totalul acestora, 2.958 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 644 la Legea 12/1990 pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, iar 1.756 au vizat încălcări ale altor acte normative.
Majoritatea, 16.901, au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 110 pentru consum de alcool la volan, 6.959 pentru conducere cu viteză excesivă și 9.832 pentru alte abateri de la normele rutiere.
Totodată, au fost retrase 340 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 1.276 de permise de conducere, dintre care 120 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 424 pentru viteză excesivă şi 712 pentru alte abateri la regimul rutier.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News