Connect with us
Publicitate

Eveniment

Peste 1.700 de persoane verificate în Alba pentru respectarea măsurilor anti-COVID, în 24 de ore. Câte au fost amendate

Publicat

Peste 1.700 de persoane au fost verificate, în ultimele 24 de ore, în județul Alba, privind respectarea măsurilor anti-COVID. Aproape 70 au fost sancționate.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Vezi și Restricțiile din weekend, Florii 2021: Cum sunt deschise magazinele, reguli de deplasare, ieșiri în aer liber, slujbe religioase

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore au fost verificate 647 de persoane aflate în carantină, 559 aflate în izolare și au fost organizate 15 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 428 de persoane. Alte 67 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 37 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 65 de terase, restaurante, fast food-uri și 93 de mijloace de transport, din care 13 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 66 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și două care nu au respectat restricțiile.

Cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Alba Iulia, au fost legitimate 125 de persoane, au fost verificate  62 de autovehicule, 17 societăți comerciale  și au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

La acțiune, alături de polițiști, au participat polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU, ITM și DSVSA.

”Obiectivul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00.

În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00”, transmite IPJ Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate