Actualitate
Peste 100 de maşini căutate în Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate, au fost găsite de poliţiştii români, în ţară, într-o săptămână
Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 820 de persoane, 129 de autovehicule, 42 de documente şi 9 plăcuţe de înmatriculare auto, care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen, transmite IGPR.
În perioada 14 – 22 octombrie, au fost localizate, pe teritoriul României, 432 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen).
Poliţiştii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 156 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 11 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, pe teritoriul României, au fost identificate 103 autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale, fiind ridicate 29 de documente și 9 plăcuţe de înmatriculare.
Totodată, 388 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 36 erau urmărite de Poliţia Română în baza unor mandate europene de arestare, 175 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 2 persoane erau semnalate dispărute de autorităţile române.
Partenerii din statele membre au identificat 26 de autovehicule și 13 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News