Eveniment
Peste 110 intervenții ale polițiștilor din Alba, în ultimele 72 de ore. Amenzi de peste 56.000 lei
În ultimele 72 de ore, poliţiştii din Alba au intervenit la peste 110 evenimente, au aplicat 218 sancțiuni contravenţionale şi au constatat 39 de infracţiuni. Au fost intensificate acţiunile de menţinere a climatului de siguranţă publică astfel încât, nu au fost înregistrate fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, infracţiuni grave sau accidente în urma cărora vreo persoană să-şi piardă viaţa.
În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie a.c., în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii din Alba au constatat 39 de infracţiuni, dintre care 30 de natură judiciară, 5 la regimul rutier şi 4 de altă natură.
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, au fost aplicate 218 sancţiuni, în valoare de 56.766 lei, din care 46 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 167 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, două la Legea 12/1990 privind comerţul ilicit, două la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi una la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Totodată, poliţiştii au reţinut 9 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
S-a intervenit la 113 evenimente, din care 103 au fost solicitări ale cetăţenilor făcute prin serviciul de urgenţă 112.
În continuare, poliţiştii vor fi zilnic la datorie, pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News