Eveniment
Peste 110 persoane la Urgențe, de Crăciun, în Alba. Majoritatea cazurilor medicale au fost afecţiuni digestive şi accidente vasculare

Sărbătorile de Crăciun nu au scutit personalul secției de Urgență din Alba de cazuri medicale. În ziua de Ajun și în prima zi a Crăciunului ,117 persoane au exagerat cu mâncarea și s-au ales cu probleme digestive, iar pe lângă acestea se mai regăsesc cazuri precum accidentele vasculare sau colicile renale.
Potrivit reprezentanților UPU, în cele două zile nu au fost înregistrate incidente grave, dar 31 persoane din totalul celor care s-au prezentat la urgență au rămas sub supraveghere medicală.
Unul dintre cazuri l-a vizat pe un bărbat care a căzut pe scări, într-un bloc din zona Centru. S-a ales cu fracturi în zona feţei şi a corpului şi a rămas internat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News