Connect with us
Advertisement

Economie

Peste 150.000 de români vor primi banii înapoi de la facturile la energie. Care este motivul

Publicat

Peste 150.000 de clienți vor primi facturi de regularizare la energie electrică cu minus, pentru că au redus consumul la electricitate în 2022, a anunţat vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege.

Mai mult, numărul românilor cu facturi pe minus la energie electrică ar putea creşte, ajungând chiar la 200.000.

„Am finalizat și acele machete, regularizări, care se fac în baza OUG pentru clienții care și-au redus consumul în 2022 față de 2021.

Este un număr considerabil de clienți, peste 150.000, potrivit datelor furnizorilor. Probabil vom depăși 200.000.

Este o dovadă că clienții casnici s-au preocupat să-și reducă din consum”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, potrivit antena3.ro

Ce trebuie să facă românii ca să primească banii înapoi de la facturi

Legislația adoptată anul trecut referitoare la plafonarea prețurilor pentru clienții finali spune că, în februarie 2023, clienții care au avut în 2022 un consum mediu real mai mic decât cel în 2021 și practic se încadrează într-un consum pentru care beneficiază de preț plafonat, vor fi reîncadrați.

Acești români vor primi facturi de regularizare a consumului facturat anterior, evident cu minus.

Legislația de plafonare a stabilit plafoane maxime de preț pentru tranșe de consum dar aplicate la consumul anului precedent.

Furnizorul stornează practic toate facturile emise anul trecut la preț neplafonat și emite altele, cu prețul mai mic, plafonat. Rezultă în final o diferență – o sumă cu minus, bani pe care clientul îi are de primit.

Suma va fi scăzută din următoarea factură în afara situației în care clientul dorește expres să primească banii în cont și pentru asta trebuie să facă o cerere la furnizor.

Noile reguli ANRE pentru facturile de energie electrică

Tot din 1 aprilie 2023, se modifică facturile la energie electrică. Iată, mai jos, modelul nou şi regulile pe care trebuie să le ştie românii.

Potrivit ANRE, facturile emise pentru consumul de energie electrică înregistrat începând cu data de 1 aprilie 2023, pentru toţi clienţii casnici, vor conţine câteva informații noi și importante.

„(…) în vederea actualizării legislaţiei secundare existente în raport cu modificările legislației primare aduse de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, ANRE a elaborat şi supune consultării publice Proiectul de Ordin pentru aprobarea contractului-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, a condițiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi a modelului de factură aplicabil tuturor clienţilor casnici.

Principalele îmbunătăţiri aduse legislaţiei secundare prin Proiectul de Ordin se referă la modificarea:

  • – Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal
  • – Condițiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal
  • – Modelului de factură aplicabil clienților casnici
  • – Prețului din oferta de serviciu universal care se aplică pe o perioada de minimum 3 luni.

Noile prevederi ale Condiţiilor generale pentru furnizarea energiei electrice în regim de serviciul universal la clienții casnici au fost coroborate cu prevederile Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali (Regulament) și se referă în principal la:

  • – modul de comunicare a notificărilor/solicitărilor/comunicărilor din partea furnizorului către clientul casnic
  • – prețul de serviciu universal, facturare și condiții de plată
  • – răspunderea contractuală
  • – situațiile de încetare a contractului-cadru
  • – sistarea temporară a furnizării energiei electrice
  • – aplicarea taxelor și impozitelor
  • – drepturile și obligațiile clientului casnic și ale furnizorului
  • – situațiile de întrerupere a alimentării cu energie electrică și etapele care se parcurg în acest sens
  • – modul de constituire a garanțiilor financiare
  • – în cazul consumatorilor vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii, la cerere, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi
  • – obligația furnizorului să eşaloneze la plată sumele datorate de client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura.

Proiectul de Ordin prevede ca facturile emise pentru consumul de energie electrică înregistrat începând cu data de 1 aprilie 2023 pentru toţi clienţii casnici să respecte Modelul din Anexa 3, care conține informațiile prevăzute în Regulament, respectiv informații din factură și informații din anexa la factură, cele mai importante fiind:

  • – numărul şi data emiterii facturii
  • – datele de identificare şi de contact ale furnizorului, inclusiv o linie telefonică de asistenţă pentru clienţi, adresă de e-mail şi un formular electronic online care să permită înregistrarea automată a solicitării
  • – modalitatea de transmitere a indexului autocitit
  • – intervalul de timp în care clientul poate transmite indexul autocitit, care nu poate fi mai mic de 5 zile
  • – numărul de telefon pus la dispoziţie de către OD (Operator de distribuţie) la care este racordat locul de consum la care clientul poate sesiza direct OD întreruperile în alimentarea cu energie electrică, precum şi alte probleme în alimentarea cu energie electrică
  • – data de încetare a contractului, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată
  • – perioada de facturare
  • – cantitatea de energie electrică facturată
  • – preţul final facturat exprimat în lei/kWh sau lei/MWh
  • – data scadentă a plăţii.
  • De asemenea, printre anexele obligatorii la contract propunem să se regăsească următoarele documente:
  • – Convenţia de consum încheiată de părţi
  • – Datele din anexele la contractul pentru prestarea serviciului de distribuție încheiat de furnizor cu operatorul reţelei electrice corespunzătoare locurilor de consum care fac obiectul contractului,
  • – Condiţiile generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal
  • – Oferta pentru serviciul universal”, se arată în comunicatul ANRE.

Totodată, noul Regulament îl obligă pe furnizor să accepte eșalonarea plăților datorate, în cazul în care factura a fost emisă cu întârziere.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ioan

    sâmbătă, 08.04.2023 at 09:50

    ce se întâmplă dacă am economisit în 2022 la Eon iar în 2021 eram la Engie?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement