Actualitate
Peste 200 de firme din județul Alba au fost aprobate pentru finanțare prin programul IMM Invest. Precizări de la Florin Roman
Până la început de august, 221 de întreprinderi mici și mijlocii și microîntreprinderi din județul Alba au fost aprobate pentru finanțare prin programul liberal IMM Invest, derulat de Ministerul de Finanțe, anunță Florin Roman, liderul deputaților PNL.
Solicitanții care au depus cereri de finanțare totalizează circa 15.000 de angajați, a căror activitate a fost afectată de pandemia de COVID 19, potrivit sursei citate.
Roman mai transmite că valoarea totală a sumelor acordate până în prezent înseamnă aproximativ 102 milioane lei, iar valoarea totală a garanțiilor este de aproape 90 de milioane de lei.
”Este important de semnalat faptul că suma solicitată pentru investiții reprezintă dublul solicitărilor pentru capitalul de lucru, semn că antreprenorii din Alba vor dezvolta noi investiții, chiar pe timp de pandemie. Asta înseamnă noi locuri de muncă și implicit încasări mai mari din impozitul pe venit la bugetele locale.
Alba este unul dintre județele cu cele mai mari diferențe între sumele solicitate pentru investiții noi și capital de lucru. Iar aici vorbim de dosare finanțate după ce au trecut prin filtrele băncii și ale fondului până la început de august, în fiecare zi fiind emise noi acorduri.
Cele mai multe dosare finanțate sunt în domeniul transporturilor de mărfuri, construcții de clădiri, restaurante și hoteluri, în general industria HoReCa.
Așadar, în paralel cu gestionarea foarte bună a situației epidemiologice, în perioada pandemiei, județul Alba a știut să joace și cartea investițiilor derulate de guvernul liberal, cele mai mari din ultimii 15 ani”, precizează Florin Roman.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News