Connect with us
Publicitate

Eveniment

Peste 200 de jucători de șah vin la Alba Iulia, la Openul Internaţional al României. Programul competiției

sah alba iulia

Publicat

Peste 200 de jucători de șah și pasionați vor participa la cel mai mare festival șahist organizat vreodată la Alba Iulia. Aflat la a 5-a ediţie, Openul Internaţional al României la şah atrage jucători din India, Singapore, Armenia, Belarus, Ucraina, Moldova, Austria, Italia, Portugalia, Serbia, Bulgaria şi România.

Numărul participanţilor este mai mare chiar decât la ediţia anterioară dedicată Centenarului Marii Uniri, ceea ce dovedeşte că turneul a devenit tot mai apreciat. Festivalul începe sâmbătă, 26 octombrie cu prima competiție de șah rapid pe echipe. 

În mod surprinzător cea mai numeroasă delegaţie străină va fi cea a Indiei, ţara în care a fost inventat jocul de şah fiind reprezentată de 11 jucători. Foarte mare este şi numărul juniorilor valoroşi prezenţi la Alba Iulia, celor peste 40 de juniori din loturile naţionale ale României şi Moldovei adăugându-li-se tineri campioni din Bulgaria, Ucraina, India şi Singapore, pentru toţi aceştia turneul de la Alba Iulia fiind un prilej excelent de a acumula experienţă din confruntările cu marii maeştri internaţionali şi maeştrii internaţionali prezenţi la turneu.

Sâmbătă 26 octombrie se va desfăşura prima competiţie, Openul Judeţului Alba la şah rapid pe echipe, la care alături de mai multe echipe locale sunt invitate şi echipele din Râtişor şi Padina, două localităţi din regiunea Voievodina (Serbia) care este înfrăţită cu judeţul Alba. Turneul se va desfăşura la Pizzeria Iulia din Alba Iulia începând cu orele 16.

Memorialul Mihail Breaz va fi şi în acest an găzduit de Şcoala gimnazială “Avram Iancu” din Alba Iulia, locul unde regretatul maestru a iniţiat în tainele jocului minţii sute de elevi albaiulieni.

Turneul se va desfăşura duminică 27 octombrie începând cu orele 10.30 (validarea înscrierilor se face în intervalul 9.30-10.30) şi este destinat elevilor şi preşcolarilor. Participanţii cu rating FIDE la şah rapid vor juca în grupe separate de elevii mai puţin experimentaţi, mulţi dintre aceştia fiind debutanţi la o competiţie şahistă.

Tot duminică 27 octombrie, dar seara de la orele 20 la Hotelul Transilvania, va avea loc Openul Judeţului Alba la blitz, un turneu la care se pot înscrie iubitori ai şahului indiferent de nivelul de clasificare. La turneu vor participa şi o parte dintre jucătorii profesionişti înscrişi la openul internaţional.

Openul Internaţional al României, competiţia centrală a festivalului va începe luni 28 octombrie la orele 15 şi se va încheia duminică 3 noiembrie la orele 14 când este programată festivitatea de premiere.

În secţiunea A (pentru jucători cu rating FIDE peste 2200) favoriţii principali sunt marii maeştri internaţionali Andrei Istrăţescu, multiplu campion naţional al României, Alexei Fedorov (Belarus) şi Marius Manolache. Secţiunea B (pentru jucători cu rating peste 1600) va fi una în care miza principală este ocuparea primelor trei locuri, care dau dreptul de participare în secţiunea A în anul viitor. Maeştrii Sorin Levay (Satu Mare), Mădălin Andronescu (Buzău) şi Ionel Miron (Aiud) sunt principalii favoriţi, dar cu siguranţă ei vor trebui să reziste asalturilor tinerilor dornici de performanţă.

În total în cele două secţiuni vor participa 120 de jucători, o parte din aceştia urmând a lua startul şi în Openul Internaţional al României la dezlegări , o competiţie în care concurenţii vor trebui să rezolve 15 probleme de şah în doar 15 minute.

Un alt turneu cu o participare numeroasă va fi Openul Municipiului Alba Iulia U1600 care se va desfăşura în perioada 1-3 noiembrie şi la care sunt aşteptaţi circa 70 de juniori şi seniori cu rating FIDE sub 1600.

Pe lângă turneul de şah clasic, aceştia vor participa şi la un turneu de klotz şi un concurs de rezolvări de probleme de şah.

Marii maeştri oferă publicului lecţii deschise

O noutate absolută pentru turneele din România este organizarea de lecturi şahiste oferite publicului iubitor de şah de către marii maeştri internaţionali şi maeştri internaţionali prezenţi la turneu. Orice iubitor al şahului din Alba Iulia poate asista la aceste lecţii deschise şi poate intra în dialog cu participanţii la turneu, intrarea fiind liberă. De asemenea, pe toată durata turneului, părinţii albaiulieni sunt invitaţi să asiste împreună cu copiii la întrecerile şahiste găzduite de Hotelul Transilvania din Alba Iulia, trezindu-le astfel interesul pentru practicarea sportului minţii.

Rundele Openului Internaţional al României se vor desfăşura în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie la Hotelul Transilvaniei după următorul program: luni şi miercuri de la orele 16, marţi, joi, vineri, sâmbătă de la orele 9 şi 16, iar duminică de la orele 9. Lecturile şahiste vor putea fi urmărite în fiecare seară a turneului de la orele 20,30, de luni până sâmbătă.

Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Şah şi Consiliul Judeţean Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate