Connect with us

Eveniment

Peste 200 de mașini verificate de polițiști și jandarmi în Alba, în ultimele 24 de ore. Amenzi de peste 34.000 de lei

Publicat

Peste 200 de mașini și 300 de persoane au fost verificate de polițiști și jandarmi în Alba, în ultimele 24 de ore. Aceștia au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 340 de verificări de persoane și 215 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 149 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, transmite IPJ Alba.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 34.638 de lei.

Au fost efectuate 23 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. O puteti urmari pe Ofelia si pe contul ei de Linkedin vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement