Actualitate
Peste 200 de pietoni amendaţi în Alba, pentru că au trecut strada neregulamentar. Sancţiuni de 130.000 de lei şi 44 de permise reţinute, în urma unei acţiuni IPJ
Peste 200 de pietoni sancţionaţi, 44 de permise reţinute şi amenzi de 130.000 de lei. Acesta este rezultatul unei acţiuni desfăşurate în Alba de poliţiştii rutieri, de marţi până joi, pe drumurile din judeţ. De asemenea, oamenii legii au retras opt certificate de înmatriculare şi constatat trei infracţiuni rutiere.
În perioada 25-27 februarie, poliţiştii rutieri au organizat, pe raza judeţului Alba, o acţiune preventivă având drept scop combaterea nerespectării de către conducătorii de vehicule a dispoziţiilor legale privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului, precum şi nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
Poliţiştii au aplicat 814 sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 255 fiind aplicate pietonilor, 32 conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, 527 constituind alte abateri de la normele rutiere. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 130.240 lei.
Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 44 de permise de conducere, dintre acestea 32 fiind pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor de către conducătorii de vehicule.
Poliţiştii au retras 8 certificate de înmatriculare şi constatat trei infracţiuni rutiere.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News