EVENIMENT
Rezultate ruşinoase la Bac-ul din toamnă: 82,65% dintre elevii din Alba nu au reuşit să obţină nota minimă 6
Elevii care au susţinut examenele de Bacalaureat în sesiunea din toamnă au aflat duminica aceasta dacă vor deveni sau nu studenţi, începând cu acest an. La nivelul judeţului Alba, 2.143 de tineri şi-au încercat încă o dată norocul la Bac, dar, din păcate foarte mulţi dintre ei nu au reuşit nici de această dată să obţină nota necesară pentru a promova.
Rezultatele sunt făcute publice pe site-ul bacalaureat.edu, iar duminică au fost depuse şi contestaţii. Notele finale vor fi afişate în 7 septembrie. Dintre cei 2.144 de elevi din Alba care urmau să susţină Bac-ul în sesiunea din această toamnă, doar 1.695 s-au prezentat la examene.
Peste 400 de elevi au contestat notele la Bac
În Alba, 410 liceeni nu au fost de acord cu notele primite la examene, iar cele mai contestate materii au fost Matematica şi Limba Română, respectiv 167 şi 109 contestaţii. Cele mai multe, 254, s-au înregistrat în centrul de evaluare de la Colegiul „Horea,Cloșca și Crișan din Alba Iulia“, iar alte 156 de contestaţii, la Liceul Sportiv din Alba Iulia.
Metodologia de corectare arată că pentru ca o notă să fie modificată diferenţa trebuie să fie de minimum 0,50 de puncte, iar, dacă această diferenţă va depăşi 1,50 de puncte, lucrarea va fi reevaluată de o a treia comisie.
Procentul de promovabilitate la a doua sesiune de Bac este unul în continuare îngrijorător. În urma colectării datelor de la centrele de evaluare, înaintea depunerii contastaţiilor, s-a evidenţiat că 82,65% dintre elevi nu au reuşit să obţină nota minimă pentru a fi declaraţi promovaţi. În urma evaluării lucrărilor, doar 294 de candidaţi au reuşit să obţină note care însumate să dea minim media 6. Potrivit reprezentanţilor IŞJ, La Colegiul „Alexandru Domşa” din Alba Iulia doar 13 absolvenţi dintre cei 115 care s-au prezentat la examene vor putea să se înscrie la facultate din această toamnă.
Patru licee din Alba cu procent de promovabilitate zero la Bac
Grupurile şcolare din Albac, Arieşeni, Ciumbrud şi Jidvei se află în topul liceelor cu cel mai mic procent de promovabilitate. Din cadrul celor patru instituţii, niciun elev nu a fost declarat admis la această sesiune de Bacalaureat.
La Grupul Şcolar„ Alexandru Borza“ din Ciumbrud au susţinut examenele 23 de elevi şi niciunul nu a promovat, la Grupul Şcolar Agromontan din Albac niciunul dintre cei 12 elevi care au participat la Bac nu a fost declarat admis, iar, Grupul Şcolar Industrial Jidvei, cei 9 candidaţi care au susţinut probele scrise au fost declaraţi respinşi. Procent de promovabilitate zero s-a înregistrat şi la Grupul Şcolar de Turism Arieşeni, unde cei cinci elevi înscrişi au picat probele scrise.
Cea mai mare medie la probele scrise din această sesiune a Bacalaureatului este 8,53 şi a fost obţinută de Angela Cosmina Suciu, elevă a Colegiului „Inochentie Micu Klein“ din Blaj.
Toţi elevii care nu au reuşit să promoveze Bacalaureatul din acest an îşi pot încerca norocul în sesiunea din 2012.
Dezastru şi la liceele din Apuseni
„Fără școală, să nu se aștepte nimeni, nici părinți buni, nici fii buni și, prin urmare, nici stat bine organizat și bine cârmuit și bine păstorit’’, spunea Ion Heliade-Rădulescu. Oare aserțiunea lui Ion Heliade-Rădulescu nu relevă un adevăr general al societății în care trăim? Dovadă sunt rezultatele elevilor la examenul de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie, din Munții Apuseni. Cele mai dezastruoase rezultate din Munții Apuseni sunt cele de la Grupul Școlar Forestier din Câmpeni, unde din 219 elevi înscriși doar 10 au promovat examenul de Bacalaureat, nota cea mai mare fiind 6,91. La Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni, din 49 de elevi înscriși, 25 au promovat, cea mai mare notă fiind 8,48.
La Grupul Școlar „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud s-au înscris un număr de 89 de elevi, din care 13 au promovat, nota cea mai mare fiind 8,05. Același lucru se poate spune și despre liceul din Baia de Arieș, însă aici cea mai mare notă a fost 7,38.
Grup Școlar de Turism din Arieșeni are o promovabilitate zero, lucru care s-a întâmplat, după cum aminteam mai sus, și în cazul Grupului Școlar Agromontan „Țara Moților” din Albac.
Flavia NICOLAE
Mădălina TOMA (corespondent Alba24)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.