Peste 245.000 mc de lemn, în valoare de 17 milioane de euro, tăiat ilegal din pădurile Apusenilor în 2013
„Doar în decursul acestui an, în urma controalelor efectuate, s-au constatat cantități uriașe de lemne tăiate ilegal, în zona munților Apuseni. Am verificat unele zone ale judeţului unde am ştiut că nu există autorizaţii pentru tăieri. Surpriza a fost mare: vorbim de peste 450.000 de metri cubi. În momentul de faţă există dosare înaintate procuraturii pentru a se lua măsuri împotriva celor care au făcut aceste abuzuri. Ca să vă faceţi o idee de ce înseamnă 450.000 mc imaginaţi-vă că sunt peste 12.000 de TIR-uri încărcate cu lemn. Făcând un calcul, la lungimea unui TIR, o să vedeţi că avem surpriza să ajungem cu TIR-urile bară în bară până la Bucureşti. Deci cam atâta lemn s-a furat. Şi am curajul să spun că acest lemn, încă o dată, a fost furat, nu a fost exploatat ilegal. Din controalele care le-am efectuat şi la societăţile care cumpără acest material lemnos, mă refer aici la buşteni, am avut şi acolo supriza să constatăm că documentele care însoţeau materialul lemnos erau documente false. Nu are nicio vină cumpărătorul, cumpărătorul nu avea de unde să ştie, vina este exclusivă a celor care au vândut şi care au tăiat. În momentul de faţă există trimise la parchet cinci dosare, din care trei cu peste 100.000 de metri cubi fiecare. Valoarea discutăm de milioane de euro, discutăm undeva de 17 milioane de euro”, a declarat Gheorghe Feneşer.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)