Actualitate
Peste 250 de școli s-au închis în România, în anul școlar 2019-2020. Date oficiale de la Ministerul Educației
Peste 250 de școli din țară au fost închise în anul școlar 2019 – 2020. Printre acestea se numără 240 de structuri arondate și 12 unități de învățământ preuniversitar, au precizat reprezentanții Ministerului Educației, într-un răspuns acordat deputatului PNL de Alba, Florin Roman.
„Numărul de structuri arondate în anul școlar 2019-2020, comparativ cu anul școlar 2018-2019 a scăzut cu aproximativ 240 de structuri în învățământul de masa, este răspunsul oficial al Ministerului Educației la o interpelare pe care am adresat-o ca deputat liberal. În acest caz intră școlile arondate școlilor <mamă>, adică vorbim de școlile comasate sau desființate, în special, în mediul rural.
Totodată au fost desființate 12 școli principale, cu personalitate juridică.
Deși au negat în mod constant acest lucru, PSD și Dăncilă au închis scoli și grădinițe, de ordinul sutelor doar în ultimul an.
Grav este faptul că aceste închideri și comasări au dus la supraîncărcarea claselor, multe grupe ajungând la peste 30 de elevi. Alți dascăli au fost obligați să predea simultan la mai multe clase de copii, cu vârste diferite. Dacă mai luăm în calcul și alocarea a doar 3,85% din PIB, pentru educație, avem tabloul complet al dezastrului provocat de PSD în educație”, a transmis într-un comunicat deputatul PNL de Alba, Florin Roman.
Vezi aici documentul.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News