Connect with us
Publicitate

Actualitate

Peste 250 mc de lemn confiscat de Poliția Alba, după controale la Valea Lungă, Aiud și în trafic

Publicat

Polițiștii din Alba au confiscat peste 260 de metri cubi de material lemnos, în urma unor acțiuni de control organizate joi. Au fost sancțiuni la Aiud, Sebeș și Valea Lungă.

Potrivit IPJ Alba, un agent economic din comuna Valea Lungă ar fi emis mai multe avize de însoțire a mărfii, pentru cantitatea de 238,9 metri cubi de material lemnos, din alte locuri decât cele corespunzătoare provenienței reale.

Față de acesta fost luată măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar complementar s-a dispus confiscarea valorică a celor 238,9 de metri cubi de material lemnos.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud împreună cu specialiști silvici au constatat că, la o societate comercială din Aiud, specializată în depozitarea, prelucrarea și comercializarea lemnului, între stocul faptic și cel scriptic a materialului lemnos, există o diferență privind cantitatea de 21,61 metri cubi de material lemnos. Societatea comercială a fost sancționată contravențional și s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos.

Polițiștii din Sebeș au confiscat cantitatea de 1,60 metri cubi de cherestea, în urma unui control în trafic și au luat măsura sancționării contravenționale față de un tânăr, de 29 de ani, din comuna Gârbova, care nu avea aviz de însoțirea lemnului  sau documente de proveniență.

Măsurile au fost luate joi, în cadrul unor acțiuni de control inițiate de polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu specialiști silvici, în fondul forestier proprietate publică, pentru verificarea  modului de eliberare și completare a documentelor de proveniență și însoțire a materialelor lemnoase de către emitenți.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Paduraru

    sâmbătă, 08.08.2020 at 06:10

    Un control pe strazile din Sebes, ar demonstra multe, dar nu il face nimeni !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate