Eveniment
Peste 300.000 de pensionari vor încasa pensii mai mici din această lună. Aceștia vor plăti contribuţia pentru sănătate
Peste 300.000 de pensionari cu pensii de peste 4.000 de lei vor plăti din această lună contribuţia la sănătate (CASS) de 10%. Atenție însă, este vorba doar despre suma care depășește cei 4.000 de lei. În această categorie intră aproximativ 200.000 de pensionari „speciali“.
Începând din această lună, peste 330.000 de pensionari cu pensii de peste 4.000 de lei vor încasa pensii mai mici, întrucât vor plăti contribuţia la sănătate în valoare de 10% pentru suma care depășește acest prag.
Măsura a fost adoptată la finalul anului trecut, prin ordonanţa de urgenţă 130/2021, publicată în Monitorul Oficial pe 18 decembrie 2021 şi care aduce modificări la Codul Fiscal, scrie ZF, citat de Mediafax.
Din totalul celor 330.000 de pensionari care ar urma să plătească contribuţia la sănătate, cei mai mulţi – circa 200.000 – sunt pensionari speciali (proveniţi din structurile Ministerului de Interne, Ministerului Apărării, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe etc.).
Restul de circa 130.000 sunt pensionari din sistemul de asigurări sociale cu pensii mai mari de 4.000 de lei pe lună.
sursa: mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
vineri, 07.01.2022 at 20:23
Iată ce ne-a adus ”democraţia”. Ăia care plătesc la fondul de pensii conform legilor in vigoare au pensii de rahat, iar ăia care-şi fac legile şi cei care-i apară, pensii nesimţite şi culmea de la anul se şi înmulţesc.
Rusinea
sâmbătă, 08.01.2022 at 08:58
Salariile mari, sunt ca sa nu furi, iar pensiile mici, rasplata ca nu ai furat.