Peste 50 de salvatori Salvamont au participat la un amplu exercițiu în Alba. Au folosit și tehnologia lui Elon Musk, Starlink
Mai mulți salvamontiști ai au participat în perioada 13-17 mai 2026 la un exercițiu, de salvare din mediul subteran speologic, în Avenul din Șesuri (în proximitatea Ghețarului de la Scărișoara).
La exercițiu au luat parte 50 de salvatori speologi și salvatori montani din mai multe județe (Bihor, Alba, Cluj, Mureș, Sălaj), precum și personal medical din cadrul UPU-SMURD Oradea, CPU Beiuș și UPU-SMURD Cluj.
În perioada premergătoare exercițiului, au fost realizate parcurgeri de recunoaștere și echipare a peșterii, fiind una din cele mai spectaculoase avenuri din județul Alba cu o adâncime de peste 200 de metri care necesită echipări speciale și pregătire de specialitate de nivel ridicat.
În ziua premergătoare exercițiului s-a desfășurat un stagiu de pregătire tehnică și fizică, la peștera Porțile Bihorului unde au fost stabilite unele strategii de parcurgere și simulare a salvării din verticala peșterilor.
Ziua de duminică a debutat cu alertarea echipelor de salvare din subteranul speologic, pentru a interveni în Avenul din Șesuri, unde la cota -100m, un speolog a fost accidentat și necesita acordarea primului ajutor. S-au mobilizat 39 de salvatori, între care și 4 medici speologi, s-au constituit 4 echipe de tehnicieni salvaspeo, care au instalat in cel mai scurt timp dispozitive de evacuare pe verticalele avenului, fiind secondați de o echipă de transmisiuni și cea de asistență medicală (ASV), care au ajuns în cel mai scurt timp la victimă, unde au acordat prim-ajutor într-un punct cald improvizat și instalat în peșteră.
S-a folosit tehnologia lui Elon Musk
Un aspect important al exercițiului a fost stabilirea căilor de comunicații cu exteriorul prin intermediul fibrei optice, antenă Starlink, telefoane de peșteră și stații de radio-comunicații, fiind transmise în exterior datele pacientului în timp real, fiind preluate în punctul de comandă instalat la exterior.

După stabilizarea victimei și imobilizarea leziunilor, aceasta a fost fixată pe targa specială de salvare din subteran și ridicată la suprafață cu ajutorul echipărilor speciale de SALVASPEO, la care tehnicile exersate de către salvatori au dus la un timp scurt de evacuare a victimei din subteran.
După evacuarea victimei s-a efectuat dezechiparea peșterii, recuperarea întregului echipament și analiza exercițiului, care face parte din Planul de Pregătire Anuală a personalului participant.
Asemenea exerciții au menirea să mențină un nivel profesional ridicat al salvatorilor montani și a celor din mediul subteran speologic, îmbunătățirea permanentă a tehnicilor de comunicații, a tehnicilor de acordare a primului ajutor și comunicarea eficientă între membri echipelor de intervenție, chiar dacă fac parte din structuri diferite, din toată țara sau din afara țării, au transmis reprezentanții Salvamont Alba.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)