Connect with us
Publicitate

Actualitate

Peste 55.000 de turişti s-au cazat în judeţul Alba, în primele cinci luni din 2017, mai mulţi cu 4,3% faţă de anul trecut. Care a fost gradul de ocupare al hotelurilor şi pensiunilor

Publicat

piata cetatii oameni turisti Peste 55.000 de turişti sau vizitat şi s-au cazat în judeţul Alba, în primele cinci luni ale anului 2017, potrivit datelor Direcţiei Regionale de Statistică Alba. În mai 2017, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare  au înregistrat creşteri cu 18,1%, iar înnoptările au crescut  cu  29,2%. Gradul de ocupare al unităţilor de cazare a fost, însă, în luna mai, doar de 23,6%.

În judeţul Alba, în luna mai, s-au înregistrat 16.799 turişti, cu .2580 (+18,1%) mai mulţi decât în aceeaşi lună din 2016. Din totalul sosirilor, turiştii români reprezintă 80,1%, iar cei străini 19,9%.

Numărul de înnoptări înregistrate în luna mai 2017 a fost de 32.003, în creştere cu 7.235 (+29,2%) faţă de luna corespunzătoare din 2016. Durata medie a sejurului în mai 2017 a fost de 1,9 zile, mai mare cu 0,2 decât cea înregistrată în mai 2016.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din judeţ în luna mai 2017 a fost de 23,6% (faţă de 21,5% în mai 2016), pe ţară înregistrându-se un indice de 26,5% (faţă de 28,3% în luna mai 2016).

În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2017, în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazaţi 55.860 turişti, majoritatea în hoteluri (44,1%), urmate de pensiuni agroturistice (23,2%) şi pensiuni turistice (20,1%), înregistrându-se o creştere de 4,3% faţă de perioada similară de anul trecut.

Numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat), înregistrate în primele 5 luni din 2017 a fost de 113.645, mai multe cu 17,2% faţă perioada corespunzătoare din 2016. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această perioadă a fost de 2 zile (1,8 zile în aceeaşi perioadă din 2016).

În Regiunea Centru, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2017 au fost de 227.010, reprezentând 23,2% din numărul sosirilor înregistrate la nivel naţional (979.702 sosiri), în creştere cu 34.367 faţă de luna anterioară (+17,8%).

În luna mai 2017, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în Regiunea Centru sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o creştere cu 20.475 persoane (+9,9%).

Cele mai multe sosiri au fost în judeţul Braşov 42,0% (95264), urmat de Sibiu 21,5% (48854), Mureş 18,3% (40667), Alba 7,4% (16799), Harghita 6,4% (14651) şi în judeţul Covasna 4,4% (9999).

Sosirile în hoteluri deţin în luna mai 2017 un procent de 61,2% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică, urmate de cele din pensiuni turistice cu 14,8% şi pensiuni agroturistice 12,7%.

În luna mai 2017, turiştii români în procent de 75,7% (171.957 persoane) ponderea cea mai mare din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul Regiunii Centru, în crestere faţă de luna anterioară cu 12,% (+17.727 persoane) şi cu 10,2% (+15.882 persoane) faţă de luna corespunzătoare din anul 2016, reprezentând 24,0% din  numărul sosirilor (turişti români) înregistrate la nivel naţional (715.435 persoane).

Sosirile turiştilor străini din Regiunea Centru (55.053 persoane) reprezintă 20,8% din numărul sosirilor (turişti străini) înregistrate la nivel naţional (264.267 persoane). Cel mai mare număr de turişti străini s-a înregistrat în judeţul Braşov (20.674 persoane), reprezentând 37,6% din totalul la nivelul regiunii, urmat de Sibiu cu 28,7% (15.788 persoane),Mureş cu 17,3% (9.519 persoane), Harghita cu 8,3% (4.560 persoane), Alba cu 6,1% (3.337 persoane) şi Covasna cu 2,0% (1.175 persoane).

În luna mai 2017, în Regiunea Centru sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o crestere cu 51,5% (+18.710 persoane) comparativ cu luna anterioară şi  cu  9,1% (+5.493 persoane) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2017 au fost de 43.4801, reprezentând 22,7% din totalul la nivel naţional (1.911.893 înnoptări), în crestere cu 16,3% faţă de luna anterioară (+60.977) şi  cu 3,8% (+15.732) faţă de luna corespunzătoare din anul 2016.

Înnoptările în hoteluri în procent de 63% deţin ponderea cea mai mare din numărul total al acestora, urmate de înnoptările în pensiuni turistice 13,4% şi pensiuni agroturistice 12,7%.

La numărul înnoptărilor pe primul loc se situează judeţul Braşov cu 40,5% (175894), urmat de Sibiu cu 18,1% (78675), iar cele mai puţine înnoptări sunt în judeţul Harghita 7,0% (30600).

În luna mai 2017 înnoptările turiştilor români în procent de 82,6% (332020 înnoptări) deţin ponderea cea mai mare din numărul total de înnoptări înregistrate la nivelul Regiunii Centru, în crestere faţă de luna anterioară cu 9,1% (+27610 înnoptări) şi cu 3,8% (+12305 înnoptări) faţă de luna corespunzătoare din anul 2016 , reprezentând 23,2% din  numărul înnoptărilor (turişti români) înregistrate la nivel naţional (1430350 înnoptări).

Înnoptările turiştilor străini înregistraţi în Regiunea Centru în luna mai 2017 reprezintă 21,3% (102781 înnoptări) din  numărul total al înnoptărilor turiştilor străini la nivel naţional (481543 înnoptări). Cel mai mare număr de înnoptări ale turiştilor străini s-a înregistrat în judeţul Braşov (39913 înnoptări), reprezentând 38,8% din totalul la nivelul regiunii, iar cel mai mic numar de innoptari in Covasna cu 3,9% (3979 înnoptări).

În luna mai 2017, în Regiunea Centru înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o crestere cu 48,1% (+33367) comparativ cu luna anterioară şi  cu 3,4% (+3427) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.

Cel mai mare număr de înnoptări (turişti străini) se înregistrează în hoteluri (71666 înnoptări), urmate de cele din pensiuni turistice (14341 înnoptări), pensiuni agroturistice (9069 înnoptări), vile turistice (1028 înnoptări), cabane turistice (514 înnoptări) si moteluri (432 înnoptări) .

Durata medie a sejurului în mai 2017 a fost de 1,91 zile, pe judeţe, cea mai mare durată a sejurului se înregistrează în Covasna  (4,10 zile), iar cea mai mică în judeţul Sibiu (1,61 zile).

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Regiunea Centru a fost în luna mai 2017 de 24,3% pe total structuri de cazare turistică, sub nivelul celui din luna mai 2016 (24,8%) şi peste nivelul calculat pe  ţară (23,6%). Judeţul Covasna a avut cel mai mare grad de ocupare (34,8%), urmat de judeţele Mureş (30,6%), Sibiu (29,7%), Alba (23,6%), Braşov (21,3%), şi Harghita (15,3%).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate