Connect with us
Advertisement

Actualitate

Peste 550.000 lei din donații pentru Spitalul Blaj. Au contribuit cu bani și angajații primăriei și consilierii locali. LISTA

Publicat

Peste 550.000 de lei au fost strânși din donații, până miercuri, pentru Spitalul Municipal Blaj, desemnat spital suport pentru tratarea pacienților de COVID-19.

În ultimele zece zile, angajații instituțiilor publice, firmele și persoanele fizice au donat 57.215 lei și 250 euro. În total s-au strâns 537.915 lei și 3.005 euro, a transmis Primăria Blaj.

Primăria și Consiliul Local Blaj au oferit peste 27.000 lei, bani donați de angajații UAT Blaj (primar, viceprimar, șef de servicii, angajați ai Primăriei și ai Serviciului Public) și de cei 19 consilierii locali ai municipiului Blaj, care au renunțat în totalitate la indemnizația pe luna martie în favoarea Spitalului Blaj, potrivit sursei citate.

”În această perioadă, Săptămâna Mare a Paștelui, mai mult ca oricând, gândurile noastre se îndreaptă spre cei care se află în linia întâi a luptei cu pandemia de coronavirus, medicii și întreg personalul medical și administrativ de la Spitalul Municipal Blaj. De aceea, în cel mai profund spirit creștinesc, îi invităm, în continuare, pe toți cei care doresc, persoane fizice și juridice, în măsura posibilităților financiare, să doneze pentru achiziționarea de echipamente și dotări în vederea tratării cazurilor de COVID-19 (coronavirus) la Spitalul Municipal Blaj. Stați acasă și donați!”, este mesajul administrației locale.

Lista celor care au donat în ultimele zece zile:

Donații în lei:

Primăria și Consiliul Local Blaj (27.238 RON), Asociația Apis Târnavele (5.000 RON), Apidava SRL (5.000 RON), AlfaSigma Romania (5.000 RON), Cârnațiu Ioan – Dancu Iulian Sebastian (3.000 RON), Ligia Connolly (2.226,50 RON), Parohia Reformată Blaj (1.000 RON), CAR Credit Teiuș (1.000 RON), Lupeanu Emilia Marinela (1.000 RON), Simu Florentina Cornelia (1.000 RON), Sindicat Liber Învățământ Blaj (1.000 RON), Cristina Ana Hebean (600 RON), Corbean Lucia (500 RON), Avram Maria (500 RON), Cristina Alexandra Nicoleta (500 RON), Dancu Viorica (300 RON), Furcă Horea Alexandru (300 RON), Parohia Reformată Tiur (200 RON), Compania Națională Poșta Română (300 RON), Velicea Octavia Crina (200 RON), Bunescu Luisa Maria (200 RON), Drăgoi Angela (200 RON), Groza Cristian Marcu (200 RON), Popa Ana Elena (200 RON), Lupean Maria (150 RON), Costea Emilia Loredana (100 RON), Muntean Maria Larisa (100 RON), Jidveian Lucia Georgeta (100 RON), Grama Dan Gabriel (100 RON), Isăilă Gheorghe (100 RON), Raț Maria (50 RON).

Donații în euro:

Polgar M. (200 EUR), Cavallotto Filippo (50 EUR).

Se pot face donații în următoarele conturi:

CONT LEI

IBAN: RO38 BTRL RONC RT02 8121 4001

BANCA TRANSILVANIA BLAJ

CONT EURO

IBAN: RO85 BTRL EURC RT02 8121 4001

BANCA TRANSILVANIA BLAJ

TITULAR

ASOCIAȚIA 2% PENTRU SPITALUL MUNICIPAL BLAJ

STR. REPUBLICII, NR. 2, BLAJ, JUD. ALBA

COD FISCAL: 32633019

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement