Actualitate
Peste 60 de locuri de muncă pentru tinerii din judeţul Alba, în cadrul „Târgului de joburi” de la Casa de Cultură a Studenţilor

La „Târgul de Joburi” din Alba Iulia, tinerii au fost interesaţi şi de cursuri de calificare, oferite de Asociaţia AS 2001. Lucrător în comerţ, cosmetician, frizer, lucrător în tâmplărie, ospătar, brutar, lucrător în construcţii, sunt doar câteva dintre cursurile de calificare prezentate tinerilor de reprezentanţii organizaţiei.
Preţurile pentru un astfel de curs pornesc de la 400 de lei şi ajung până la 500 de lei. În cadrul târgului, angajatorii s-au prezentat şi cu următoarele locuri de muncă: agent de vânzări, consultant financiar, barmani-ospătari, web designer.

Obiectivul principal al acestui eveniment a fost creşterea gradului de ocupare pentru tinerii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. În cadrul „Târgului de Joburi”, tinerii au avut ocazia să fie faţă în faţă cu firmele din judeţul Alba, astfel au avut şansa să îşi aleagă un loc de muncă conform pregătirii profesionale sau să se orienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen lung şi mediu.
„Târgul de Joburi” a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba.
Camelia TOMA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News