Connect with us
Advertisement

Eveniment

Peste 600.000 lei în cinci luni pe cazare, birouri, transport și indemnizații: Atât a cheltuit statul pentru cei cinci deputați de Alba

deo

Publicat

Peste 600.000 de lei. Atât ne-au costat cei cinci deputați de Alba de când și-au preluat fotoliile în Parlamentul României. Dacă la capitolul „propuneri legislative inițiate”, scopul principal pentru care au fost trimiși în forul legislativ, deocamdată aceștia nu au o mulțime de motive de laudă, bugetul statului a „simțit” prezența lor la București. Deputații beneficiază de indemnizații lunare, cazare și transport, cheltuieli pentru funcționarea activității în birourile parlamentare, dar și alte mici facilități.

Câte propuneri legislative au avut deputații de Alba în peste cinci luni de mandat?

În total, în cele peste cinci luni de mandat, cei cinci parlamentari din județul Alba nu au reușit să strângă împreună 50 de propuneri legistlative inițiate. Cele mai multe propuneri legislative (17) inițiate îi aparțin social-democratului Ioan Dîrzu, Clement Negruț și Cornel Comșa au fiecare câte 12, Dan Coriolan Simedru a inițiat 4, iar Călin Potor, doar una singură.

Peste 600.000 lei în cinci luni

Indemnizații de parlamentar, cazare și transport, cheltuieli pentru funcționarea biroului parlamentar în teritoriu, toate acestea sunt plătite de stat pentru deputați.

Pentru funcționarea biroului parlamentar, Camera Deputaților plătește cheltuielile de personal, ce cuprind salariile nete achitate angajaților și colaboratorilor, și cheltuieli pentru bunuri și servicii, adică „chiria pentru sediul birourilor parlamentare, energia electrică, gazele naturale, energia termică și apa caldă, cheltuieli de salubritate, apa curentă și canalizare, alți furnizori (ex. paza sediu), benzină, motorină, lubrifianți pentru transport auto în circumscriptie, furnituri și materiale de birou, consumabile pentru computere, consumabile pentru aparatura de multiplicare, cheltuieli protocol pentru primirea invitaților străini și români, materiale și ustensile pentru curățenie, diurnă, cazarea și transportul angajaților și colaboratorilor birourilor pentru deplasarea în circumscripție și la Parlament, reparația bunurilor din dotarea birourilor, publicații și abonamente la presa locală și națională, cărți, cost abonament suplimentar telefon mobil, solicitat peste cel standard, cost convorbiri telefon mobil care depășesc abonamentul – numai pentru numărul alocat de la Cameră și numai convorbirile naționale, abonament și cost trafic pentru card date și acces pe internet, laptop și telefon mobil, anunțuri în mass-media, obiecte de inventar, reparații curente și igienizări efectuate la sediul birourilor parlamentare, convorbiri pe linia de telefon fix – o singură linie/birou și numai convorbiri naționale, abonament și trafic internet la sediul biroului parlamentar, elaborare și actualizare pagină web, abonament TV cablu sau satelit, expedieri poștale, cost servicii medicale la angajarea personalului în cadrul birourilor și alte prestații”.

La acestea se adaugă diurne de deplasare de 2% din valoarea indemnizației, pe zi și un abonament de telefonie mobilă de 10,17 euro fătă TVA pe lună.

Indemnizațiile lunare parlamentarilor de Alba se cumulează la 137.174 lei, din decembrie 2012 până în mai 2013, cheltuielile plătite de Camera Deputaților pentru funcționarea birourilor parlamentare ale acestora sunt de 252.283 lei, pentru cazare s-a plătit 131.087 lei, iar pentru transportul cu trenul sau avionul s-a decontat suma de 27.440 lei.

Iată câți bani a costat fiecare deputat în perioada decembrie 2012 – mai 2013:

Călin Potor, deputat PNL pe Colegiul 1 Alba Iulia – 105.860 lei

În total, în cele cinci luni și jumătate, deputatul Călin Potor a încasat 26.870 lei din indemnizația de parlamentar, astfel: decembrie – 2.325 lei, ianuarie – 4.909 lei, februarie – 4.909 lei, martie – 4.909 lei, aprilie – 4.909 lei, mai – 4.909 lei

Pentru Biroul Parlamentar, Camera Deputaților a alocat 24.529 lei pentru cheltuieli de personal, astfel: 4.693 în ianuarie, 4.928 lei în februarie, 4.928 lei în martie, 4.990 lei în aprilie, 4.990 lei în mai.

Pentru cheltuieli de bunuri și servicii, s-au cheltuit 26.776 lei, astfel: 2.054 în decembrie, 4.897 lei în ianuarie, 4.897 lei în februarie, 4.910 lei în martie, 4.911 lei în aprilie, 5.107 în mai.

Cazarea a costat pentru deputatul PNL Călin Potor, în perioada decembrie 2012 – mai 2013, în total 27.685 lei, mai precis 3.188,25 lei în decembrie, 7.940,65 lei în ianuarie, 7.172,2 lei în februarie, 3.162 lei în martie, 3.060 lei în aprilie și 3.162 lei în mai.

Se pare că deputatul PNL Călin Potor nu a ales ca mijloc de transport trenul sau avionul de când și-a preluat noul mandat de parlamentar. Acesta nu a cheltuit niciun leu pe aceste facilități.

Clement Negruț, deputat PDL pe Colegiul 2 Sebeș-Blaj – 123.567 lei

De când și-a preluat noul mandat de deputat, Clement Negruț a încasat 26.942 lei din indemnizația de parlamentar, astfel: decembrie – 2.397 lei, ianuarie – 4.909 lei, februarie – 4.909 lei, martie – 4.909 lei, aprilie – 4.909 lei, mai – 4.909 lei.

Pentru funcționarea Biroului parlamentar, Camera Deputaților a decontat pentru cheltuieli de personal 21.046 lei, astfel: 3.314 în ianuarie, 4.433 lei în februarie, 4.433 lei în martie, 4.433 lei în aprilie, 4.433 lei în mai.

Cheltuielile de bunuri și servicii la biroul parlamentar s-au ridicat la 30.813 lei, astfel: 2.024 lei în decembrie, 5.257 lei în ianuarie, 5.505 lei în februarie, 5.511 lei în martie, 6.008 lei în aprilie, 6.508 în mai.

Pentru cazare, deputatului PDL Clement Negruț i s-a decontat în perioada decembrie 2012 – mai 2013, în total 27.685 lei, mai precis 3.188,25 lei în decembrie, 7.940,65 lei în ianuarie, 7.172,2 lei în februarie, 3.162 lei în martie, 3.060 lei în aprilie și 3.162 lei în mai.

Pe transport cu trenul sau avionul, deputatul PDL Clement Negruț a cheltuit 17.081 lei, mai precis 3.254 lei în ianuarie, 4.237 lei în februarie, 1.740 lei în martie, 4.580 lei în aprilie și 3.270 lei în mai.

Dan Coriolan Simedru, deputat PNL pe Colegiul 3 Cugir-Zlatna – 113.937 lei

Deputatul liberal Dan Coriolan Simedru a încasat din indemnizație 26.111 lei, astfel: decembrie – 1.566 lei, ianuarie – 4.909 lei, februarie – 4.909 lei, martie – 4.909 lei, aprilie – 4.909 lei, mai – 4.909 lei.

Pentru funcționarea Biroului Parlamentar, s-au cheltuit, pe personal, 24.702 lei, astfel: 3.258 lei în ianuarie, 5.514 lei în februarie, 4.784 lei în martie, 5.565 lei în aprilie, 5.581 lei în mai.

Cheltuielile de bunuri și servicii pentru Biroul Parlamentar s-au ridicat la 26.507 lei: 1.848 în decembrie, 4.824 lei în ianuarie, 4.111 lei în februarie, 5.386 lei în martie, 5.526 lei în aprilie, 4.812 lei în mai

Cazarea a costat pentru deputatul Dan Coriolan Simedru, în perioada decembrie 2012 – mai 2013, în total 33.851,1 lei, mai precis 3.188,25 lei în decembrie, 7.940,65 lei în ianuarie, 7.172,2 lei în februarie, 7940,65 lei în martie, 4.447,35 lei în aprilie și 3.162 lei în mai.

Deputatul PNL Dan Coriolan Simedru a folosit trenul sau avionul doar în aprilie și mai, pentru care a plătit în total 2.766 lei, adică 514 lei în aprilie și 2.252 lei în mai.

Cornel Comșa, deputat PP-DD pe Colegiul 4 Aiud-Ocna Mureș – 83.127 lei

Din indemnizația de parlamentar, deputatul Cornel Comșa a încasat, în total, 26.427 lei, astfel: decembrie – 1.582 lei, ianuarie – 4.969 lei, februarie – 4.969 lei, martie – 4.969 lei, aprilie – 4.969 lei, mai – 4.969 lei

Biroul parlamentar al deputatului PP-DD Cornel Comșa, a consumat pe personal 22.728 lei: 5.682 lei în februarie, 5.682 lei în martie, 5.682 lei în aprilie, 5.682 lei în mai.

Cheltuielile de bunuri și servicii se ridică la 26.379 lei, astfel: 1.848 lei în decembrie, 4.826 lei în ianuarie, 4.826 lei în februarie, 5.493 lei în martie,  4.477 lei în aprilie, 4.909 lei în mai

Deputatul PP-DD Cornel Comșa nu a cheltuit niciun leu din banii statului pentru cazare în perioada decembrie 2012 – mai 2013.

În schimb, pe transport, acesta a cheltuit până în mai 2013, în total, 3.978 lei, mai precis, 542 lei în ianuarie, 1.742 lei în februarie, 1.153 lei în martie și 541 lei în aprilie. Comșa este singurul dintre deputații de Alba care s-a deplasat în străinătate în această perioadă. A călătorit în Irlanda în perioada 24-26 martie, unde a participat la o conferință interparlamentară privind politica externă și de securitate comună, pentru care i s-a decontat suma de 3.614,88 lei.

Ioan Dîrzu, deputat PSD pe Colegiul 5 Apuseni-Teiuș – 117.124 lei

Din indemnizația de parlamentar, deputatul Ioan Dîrzu a câștigat 26.455 lei, astfel: decembrie – 1.604 lei, ianuarie – 5.031 lei, februarie – 5.031 lei, martie – 5.001 lei, aprilie – 4.879 lei, mai – 4.909 lei.

Biroul Parlamentar al Colegiului Apuseni a cheltuit pentru personal, 21.003 lei, astfel: 571 lei în ianuarie, 4.875 lei în februarie, 5.171 lei în martie, 5.171 lei în aprilie, 5.215 lei în mai.

Cheltuielile de bunuri și servicii ale biroului se ridică la 27.800 lei, astfel: 1.848 lei în decembrie, 6.040 lei în ianuarie, 5.023 lei în februarie, 4.781 lei în martie, 5.052 lei în aprilie, 5.056 lei în mai

Pe cazare, deputatul PSD Ioan Dîrzu a cheltuit în perioada decembrie 2012 – mai 2013, în total, 41.866,9 lei, mai precis 3.188,25 lei în decembrie, 7.940,65 lei în ianuarie, 7.172,2 lei în februarie, 7940,65 lei în martie, 7.684,5 lei în aprilie și 7.940,65 lei în mai.

Deputatul PSD Ioan Dîrzu nu a călătorit cu trenul sau cu avionul în perioada decembrie 2012 – mai 2013, așa că cheltuit niciun leu.

Cât de „prezenți” au fost deputații de Alba în Parlament?

La ședințele de plen ale Camerei Deputaților din prima sesiune ordinară din 2013, din cele peste 40 de ședințe, deputatul Călin Potor are două „absențe motivate”,Cornel Comșa are trei „absențe motivate”, iar deputații Clement Negruț, Dan Coriolan Simedru și Ioan Dîrzu nu au lipsit la nicio ședință.

Din cele peste 60 de ședințe ale comisiilor, Clement Negruț, Ioan Dîrzu și Dan Coriolan Simedru nu au lipsit la nicio ședință . Călin Potor a lipsit „motivat” la 9 ședințe, iar Cornel Comșa are 7 „absențe motivate”.

Cornel Comșa este membru al Comisiei pentru politică externă, Ioan Dîrzu este membru în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Clement Negruț este membru în Comisia pentru industrii și servicii, Călin Potor este membru al Comisiei pentru sănătate și familie, iar Dan Coriolan Simedru este parte din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

6 Comentarii

6 Comentarii

  1. cititor

    miercuri, 17.07.2013 at 00:38

    Bine era daca-i asezati in ordine descrescatoare:
    1. Clement Negruț – 123.567 lei
    2. Ioan Dîrzu – 117.124 lei
    3. Dan Coriolan Simedru – 113.937 lei
    4. Călin Potor – 105.860 lei
    5. Cornel Comșa – 83.127 lei

  2. Marcel

    miercuri, 17.07.2013 at 11:05

    paraziti si hoti pe care ii ducem in spate …..

  3. ctitor

    miercuri, 17.07.2013 at 14:59

    Clement are o suplimentare cu 50% fata de Comsa…
    BAZAT!

  4. cocolino

    miercuri, 17.07.2013 at 19:33

    Trantorul sef este Potor ! Si asa o va duce pana la sfarsit cand va sari in alta barca si electoratul elevat il va vota, ca doar obrazul subtire cu cheltuiala ( a noastra, ca doar el nu munceste) se tine. Bine ca ii tine !

  5. Pingback: PP-DD ONLINE » Peste 600.000 lei în cinci luni pe cazare, birouri, transport și indemnizații: Atât a cheltuit statul pentru cei cinci deputați de Alba

  6. albanezu

    joi, 18.07.2013 at 09:24

    Au avut si sarbatori fericite….cu cheltuieli decontate in Ianuarie:). RUSINE!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement