Connect with us
Advertisement

Eveniment

Peste 600 de șoferi amendați pentru viteză în județul Alba. Acțiune a Poliției Rutiere, cu 14 aparate radar

Publicat

Peste 600 de conducători auto au fost prinși de radar și amendați de Poliție după ce au depășit viteza legală, pe drumuri din județul Alba. Acțiunea s-a desfășurat săptămâna trecută.

Potrivit IPJ Alba, în perioada 8-14 august, Serviciul Rutier Alba a desfășurat, pe raza întregului județ, o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere care se produc din cauza nerespectării, de către conducătorii auto, a vitezei legale de circulație.

În cele 7 zile de acțiune, în care au fost folosite 14 aparate radar, au fost depistați și sancționați contravențional 644 de conducători auto care au depășit limita legală de viteză.

În 10 situații, complementar sancțiunii contravenționale aplicate, a fost dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, întrucât viteza cu care au fost înregistrați conducătorii auto era cu peste 50 de km/h mai mare față de cea legală.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 76.338 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement