Connect with us
Publicitate

Actualitate

Peste 70 de elevi din Alba au participat Evaluarea naţională pentru clasa a IV-a

sediu ISJ Alba

Publicat

Peste 70 de elevi din Alba au participat miercuri la evaluarea naţională pentru clasa a IV-a, (EN IV). Este o evaluare standardizată, realizată pe un eşantion de elevi aflaţi în unităţile din învăţământul de stat şi particular din întreaga ţară, care are scopul de a furniza datele şi dovezile necesare pentru diagnoza sistemului de învăţământ primar.

Evaluatorii pentru EN IV sunt externi şcolilor eşantionate participante la evaluare.

În judeţul Alba au intrat în examen 79 elevi de clasa a IV-a, de la Şcoala cu clasele I-VIII „Simion Pantea”, Sălciua, Şcoala cu clasele I-VIII Petreşti şi  Colegiul Naţional „Bethlen Gabor” Aiud. Aceştia au susţinut probe de tipul testelor Pisa, pentru a putea fi evaluate competenţele de comunicare, capacitatea de transfer a cunoştinţelor pentru următoarele discipline: limba română, limba maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale), matematică.

Potrivit precizărilor oferite de inspectorul şcolar general adjunct de la ISJ Alba, Ioana Crâsnic, rezultatele EN IV sunt incluse într-o bază de date la nivel de sistem, fără a se constitui într-un criteriu de ierarhizare pentru unităţile de învăţământ eşantionate, pentru colectivele la care s-a administrat testul sau, individual, pentru elevii participanţi.

EN IV nu se finalizează printr-o notă sau printr-un calificativ sumativ. Rezultatele evaluării fiecărui test contribuie la realizarea unui scor mediu naţional al performanţelor elevilor pe competenţele fundamentale.

În 16 mai, vor susţine evaluări naţionale, elevii de clasa a VI-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Mogoş şi Şcoala cu clasele I-VIII “Mihail Kogălniceanu” Sebeş, iar, în 22 şi 23 mai, cei de clasa a II-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Pianu de Sus şi Şcoala cu clasele I-VIII “Lucian Blaga” Ocna-Mureş. Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare(CNEE) şi sunt unice la nivel naţional.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate