Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Peste 750 de polițiști din Alba la datorie, în perioada 1-3 mai, pentru respectarea normelor legale privind starea de urgență

Publicat

Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Alba vor continua să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru respectarea normelor legale privind starea de urgență și pentru ca cetățenii județului Alba să petreacă sărbătoarea de 1 Mai în siguranță.

Astfel, în perioada 1 – 3 mai 2020 peste 750 de polițiști vor fi la datorie și vor desfășura misiuni specifice, pe raza întregului județ.

Se va urmări prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, respectarea condițiile impuse de ordonanțele militare, inclusiv în ceea ce privește regulile de distanțare socială dar și creșterea siguranței rutiere.

Totodată, vor fi efectuate acțiuni cu efective suplimentare în zonele publice, în parcuri și spații de agrement dar și în cele identificate cu risc de producere a unor evenimente negative sau a faptelor de nerespectare a legislației privind starea de urgență.

„Stimați cetățeni, anul acesta, ziua de 1 Mai trebuie să abordăm altfel decât de obicei, să respectăm regulile de distanţare socială și Ordonanţele Militare şi să rămânem acasă.

Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și înțelegeți că putem ieși cu bine din această încercare doar dacă respectăm regulile și dacă continuăm să acționăm împreună”, se precizează într-un comunicat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax