Taximetriştii din judeţul Alba au intrat în vizorul poliţiştilor, joi, în cadrul unei acţiuni de verificare a legalităţii transportului de persoane. Oamenii legii au aplicat amenzi şi au reţinut un certificate de înmatriculare.

Publicitate

Joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat pe raza oraşelor Alba Iulia, Sebeş, Aiud, Blaj şi Ocna Mureş o acţiune rutieră având drept scop verificarea legalităţii desfăşurării transportului în regim taxi, la care au participat lucrători de poliţie rutieră împreună cu lucrători din cadrul Registrului Auto Român - Agenţia Alba.

În cadrul acţiunii au controlate 89 de autoturisme care efectuează activităţi de transport persoane în regim de taxi, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.150 lei şi reţinut un certificate de înmatriculare.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Pentru încălcarea prevederilor legislaţiei privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea regimului de viteză au fost aplicate trei sancţiuni, iar pentru neportul centurii de siguranţă au fost aplicate şase sancţiuni.