Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Peste 800 de cereri pentru bilete de tratament şi odihnă, depuse la Casa de Pensii Alba

Publicat

Casa Judeţeană de Pensii Alba a înregistrat, de la începutul anului şi până în prezent, 896 de cereri de bilete de tratament şi odihnă pentru lunile februarie-mai.

Repartiţiile de bilete de tratament primite de la Casa Naţională de Pensii pentru tot anul calendaristic  sunt doar cele pentru unităţile de cazare din: Geoagiu – Hotel „Ceres”, Buziaş – Hotel „Silvana”, Amara – Hotel „Ialomiţa”, 1Mai, Covasna – Hotel „Dacia”, Bala, Lacu Sărat, Sărata-Hotel „Monteoru”. Pentru  aceste unităţi de tratament s-au primit 1.062 bilete, seriile începând deja din luna februarie şi durând până în noiembrie 2011.

Până la această dată s-au valorificat 150 de bilete de tratament pentru seriile 1, 2 şi 3. În viitorul apropiat se vor primi repartiţiile şi pentru celelalte unităţi de cazare contractate de Casa Naţională de Pensii, atât pentru bilete de tratament, cât şi pentru cele de odihnă.

Şi în acest an,  atribuirea biletelor de tratament se va face potrivit criteriilor emise de Casa Naţională de Pensii pentru anul 2010. Astfel,  prin intermediul aplicaţiei informatice SPA se va calcula punctajul acordat fiecărei cereri. După ordonarea  descrescătoare a acestor punctaje, va rezulta ordinea de acordare pe beneficiari. Aceste repartiţii au fost şi sunt publicate în permanenţă pe site-ul instituţiei: pensiialba.ro. De asemenea, beneficiarii sunt anunţaţi prin scrisori transmise prin Poşta Română cu privire la planificarea datelor în care pot ridica biletele de la Casa Judeţeana de Pensii Alba.

Cuantumul contribuţiei băneşti individuale care se va achita pentru un bilet de odihnă va fi de 50% din preţul biletului, în situaţia în care asiguratul are un câştig salarial brut mai mic sau egal cu câştigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale, iar, pentru copii, contribuţia va fi de 50% din cea a părintelui.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax