Connect with us
Advertisement

Actualitate

Peste 800 milioane de euro pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi probaţiune: Locuri noi în penitenciare şi centre de arest şi angajări de personal

inchisoare

Publicat

inchisoareGuvernul a aprobat miercuri, la propunerea Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Interne, calendarul de măsuri necesare îmbunătățirii condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune. Până în 2023 se vor cheltui peste 800 de milioane de euro pentru spaţii noi destinate deţinuţilor în penitenciare şi în centre de arest, dar şi pentru angajarea unor consilieri de probaţiune şi personal în închisori.

Valoarea totală estimată pentru punerea în aplicare a Calendarului de măsuri, pentru perioada 2016-2023, este de 838,45 milioane euro, investiție distribuită între Administrația Națională a Penitenciarelor – 740,23 milioane euro, Direcția Națională de Probațiune – 21,47 milioane euro și Ministerul Afacerilor Interne – 76,73 milioane euro, transmit Guvernul.

Deoarece, în prezent, sistemul penitenciar se confruntă cu un deficit al locurilor de cazare, Administrația Națională a Penitenciarelor urmează să creeze un număr de 10.895 locuri noi de cazare și să modernizeze un număr de 1.651 locuri de cazare, până în anul 2023. Totodată, dezvoltarea capacității de cazare la nivelul sistemului penitenciar generează necesitatea încadrării de personal suplimentar, memorandumul prevăzând încadrarea a 5847 de persoane până în anul 2023.

În ceea ce privește Direcția Națională de Probațiune, în calendarul de măsuri sunt cuprinse 4 acte normative care privesc normalizarea cadrului de implementare a noilor sancțiuni neprivative de libertate, prin acoperirea vidului existent în prezent în care activitatea de probațiune este realizată după norme tranzitorii. De asemenea, tot aici sunt cuprinse măsuri privind resursele umane, astfel încât să se reducă volumul de activitate /consilier de probațiune, prin suplimentarea graduală a schemei de personal, până în anul 2018, cu 626 de posturi consilier de probațiune, și încadrarea a 171 angajați pentru a realiza atribuțiile de secretariat și administrative, realizate în prezent tot de consilierii de probațiune.

Ministerul Afacerilor de Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române, urmează să creeze un număr de 1769 locuri noi de cazare, prin construirea, modernizarea, consolidarea și extinderea centrelor de reținere și arestare preventivă și să renoveze un număr de 283 locuri de cazare prin lucrări de reparații curente, până în anul 2020.

Sumele estimate necesare pentru implementarea Calendarului de măsuri vor fi asigurate din bugetele anuale aprobate instituțiilor cu atribuții în domeniu.

Calendarul de măsuri necesare îmbunătățirii condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune aprobat miercuri de Guvern, a fost elaborat după ce în luna ianuarie Executivul a adoptat un memorandum prin care, apreciind că nu este oportună aplicarea procedurii hotărârii pilot în cauzele privind condiţiile de detenţie, a decis să comunice această poziţie instanţei europene, anunțând totodată elaborarea şi transmiterea către instanţa europeană a acestui plan de măsuri.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement