Connect with us
Advertisement

Economie

Peste 9000 de români şi-au cumpărat locuinţe prin „Prima Casă” 2018. Au preferat apartamentele cu 2 camere

chirii imobiliare

Publicat

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a acordat, în perioada ianuarie-mai 2018, peste 9000 de garanţii şi promisiuni de garantare din plafonul alocat pentru acest anul în cadrul Programului „Prima Casă”. Asta înseamnă că peste 9000 de români vor avea locuinţe noi, prin programul guvernamental, până acum, în acest an. Şase din 10 dintre ei au preferat apartamentele cu 2 camere.

FNGCIMM a eliberat aproximativ 9.400 de garanții și promisiuni de garantare în primele cinci luni ale anului 2018, iar circa 700 de solicitări de garantare sunt în curs de acordare. Plafonul distribuit la începutul anului, în cuantum de 1,92 miliarde lei, a fost utilizat în proporție de 49,61%, reprezentând 954,39 milioane lei, transmite instituţia, într-un comunicat.

Comparativ cu anul 2017, valoarea medie a garanțiilor acordate pentru creditele Prima Casă a înregistrat o creștere  de 7 procente, de la 94,7 mii lei la 101,2 mii lei, iar ponderea imobilelor noi achiziționate prin Program a atins 60 de procente.

“Lansat în 2009, Programul Prima Casă poate fi considerat unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale, al cărui impact pozitiv poate fi regăsit atât în creșterea calității vieții tinerilor – aproape 70% din beneficiarii programului sunt tineri cu vârste între 25 și 35 de ani, iar 12% au mai puțin de 25 de ani-cât și în susținerea dezvoltării economice, prin cererea generată în sectorul construcțiilor și în industriile orizontale, de amenajări și mobilă. De aproape zece ani, în fiecare zi, 65 de tineri sau familii s-au mutat în primele lor case. Garanția statului le oferă siguranță și predictibilitatea bugetului personal, astfel încât după ce primul pas legat de achiziționarea unei case a fost făcut, îi îndemn să aibă încredere și să își manifeste și spiritul antreprenorial. Putem fi alături de ei de la momentul în care pun bazele unei companii, cu produse de garantare adaptate, cu fluxuri operaționale simplificate și transparentizate” a declarat Alexandru Petrescu, Director General FNGCIMM.

În primele 5 luni ale anului 2018, 6 din 10 beneficiari ai Programului Prima Casă au ales achiziționarea unei locuințe de două camere, în timp ce locuințele de trei camere ocupă locul al doilea în preferințele beneficiarilor, cu o pondere de aproximativ 30 de procente.

În topul județelor cu cele mai multe locuințe achiziționate prin program se situează zonă București-Ilfov (peste 3.500 de locuințe), urmată de Brașov ( circa 700 de locuințe) și la distanță mică, de Iași și Cluj.

Programul Prima Casă 2018 este derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare : Bancpost, Bancă Comercială Român, BRD – Groupe Societé Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank România, Garanți Bank, ING Bank, Leumi Bank România, Marfin Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Bancă Românească, Bancă Transilvania, Unicredit Bank.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement