Actualitate
Peste 95.000 de turiști s-au cazat în judeţul Alba, în primele șapte luni din 2017. Cu 5,8 % mai mulți, comparativ cu anul trecut
Peste 95.000 de turişti s-au cazat în unităţi turistice din Alba, în primele șapte luni ale anului 2017, mai mulţi cu 5,8% faţă de perioada similară din 2016, potrivit celor mai recente date ale Direcţiei Regionale de Statistică.
Potrivit Direcției Regionale de Statistică Alba, în iulie 2017, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat creşteri cu 2,5%, iar înnoptările au crescut cu 24,3%.
În luna iulie 2017, în județul Alba s-au înregistrat 21.007 turişti, cu 521 (+2,5%) mai mulţi decât în aceeaşi lună din 2016. Din totalul sosirilor, turiştii români reprezintă 81,5%, iar cei străini 18,5%. Numărul de înnoptări înregistrate în luna iulie 2017 a fost de 48.333, în creştere cu 9.462 (+24,3%) faţă de luna corespunzătoare din 2016. Durata medie a sejurului în iulie 2017 a fost de 2,3 zile, mai mare cu 0,4 zile decât cea înregistrată în iunie 2016. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din judeţ în luna iulie 2017 a fost de 33,3% (faţă de 29,7% în iulie 2016), pe ţară înregistrându-se un indice de 43,6% (faţă de 42,5% în luna iulie 2016).
În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2017 în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazaţi 95.036 turişti, majoritatea în hoteluri (42,5%), urmate de pensiuni agroturistice (24,8%) şi pensiuni turistice (19,6%), înregistrându-se o creştere de 5,8% faţă de perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2016. Numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat), înregistrate în primele 7 luni din 2017 a fost de 198.194, mai multe cu 20,3% faţă perioada corespunzătoare din 2016. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această perioadă a fost de 2,1 zile (1,8 zile în aceeaşi perioadă din 2016).
Turismul în Regiunea Centru în luna iulie 2017
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2017 în Regiunea Centru au fost de 323.471, reprezentând 20,8% din numărul sosirilor înregistrate la nivel naţional (1.551.502 sosiri), în creștere cu 55.113 faţă de luna anterioară (+20,5%). În luna iulie 2017, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în Regiunea Centru sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o creştere de +12,1% (34.852 persoane).
Cele mai multe sosiri au fost în judeţul Braşov 39,8% (128.653), urmat de Sibiu 22,1% (71.340), Mureş 19,3% (62.619), Harghita 8,6% (27.777), Alba 6,5% (21.007) şi în judeţul Covasna 3,7% (12.075).
În luna iulie 2017 turiştii români în procent de 75,0% (242.500 persoane) dețin ponderea cea mai mare din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul Regiunii Centru, în creștere faţă de luna anterioară cu 20,0% (+40.426 persoane) şi cu 10,5% (+23.089 persoane) faţă de luna corespunzătoare din anul 2016.
Sosirile turiştilor străini din Regiunea Centru (80.971 persoane) reprezintă 25,2% din numărul sosirilor (turişti străini) înregistrate la nivel naţional (321.344 persoane). Cel mai mare număr de turişti străini s-a înregistrat în judeţul Sibiu cu 27.089 persoane, reprezentând 32,6% din totalul la nivelul regiunii, urmat de Braşov cu 32,6 (26.431 persoane), Mureş cu 17,0% (13.739 persoane), Harghita cu 10,4% (8.438 persoane), Alba cu 4,8% (3.888 persoane) şi Covasna cu 1,7% (1.386 persoane).
În luna iulie 2017, în Regiunea Centru sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o crestere cu 22,2% (+14.687 persoane) comparativ cu luna anterioară şi cu 17,0% (+11.763 persoane) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent .
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2017 au fost de 711.707, reprezentând 17,2% din totalul la nivel naţional (4.138.154 înnoptări), în crestere cu 27,3% faţă de luna anterioară (+152.704) şi cu 10,9% (+70.728) faţă de luna corespunzătoare din anul 2016.
Înnoptările în hoteluri în procent de 57,3% deţin ponderea cea mai mare din numărul total al acestora, urmate de înnoptările în pensiuni agroturistice 14,0% şi pensiuni turistice 13,8%.
La numărul înnoptărilor pe primul loc se situează judeţul Braşov cu 36,9% (262.599), urmat de Mures cu 19,0% (135.306), iar cele mai puţine înnoptări sunt în judeţul Alba 6,8% (48.333).
În luna iulie 2017 înnoptările turiştilor români în procent de 77,1% (549.000 înnoptări) deţin ponderea cea mai mare din numărul total de înnoptări înregistrate la nivelul Regiunii Centru, înnoptările turiştilor străini înregistraţi în Regiunea Centru fiind de 22,9% (162.707 înnoptări) din numărul total al înnoptărilor . Cel mai mare număr de înnoptări ale turiştilor străini s-a înregistrat în judeţul Braşov (56.349 înnoptări), reprezentând 34,6% din totalul la nivelul regiunii, iar cel mai mic numar de innoptari in Covasna cu 2,4% (3.932 înnoptări).
Durata medie a sejurului în iulie 2017 a fost de 2,20 zile, pe judeţe, cea mai mare durată a sejurului se înregistrează în Covasna (6,03 zile), iar cea mai mică în judeţul Sibiu (1,73 zile).
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Regiunea Centru a fost în luna iulie 2017 de 37,5% pe total structuri de cazare turistică, peste nivelul celui din luna iulie 2016 (35,3%) şi sub nivelul calculat pe ţară (43,6%). Judeţul Covasna a avut cel mai mare grad de ocupare (60,2%), urmat de judeţele Mureş (45,8%), Sibiu (41,4%), Alba (33,3%), Harghita (32,7%) şi Braşov (31,7%).
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News