Connect with us
Advertisement

Actualitate

Peste două treimi dintre români preferă mașina personală ca mijloc de transport în contextul COVID. Câți aleg bicicleta

Publicat

Peste două treimi dintre români, respectiv 68%, consideră că maşina personală este cel mai sigur mijloc de transport în contextul generat de pandemia de Covid-19, însă ţara noastră raportează cele mai multe decese cauzate de accidente rutiere din Uniunea Europeană, arată Barometrul IRES-UNSAR privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România.

Potrivit unui comunicat al UNSAR, autoturismul personal este urmat, în preferinţele românilor, de transportul public (11%) şi de bicicletă (9%).
În cazul categoriei de vârstă 18-50 de ani, maşina personală este preferată de o proporţie mai mare a populaţiei (77%), însă bicicleta este al doilea cel mai preferat mijloc de transport (8%), urmat de transportul public (7%).

„Percepţiile asupra riscului sunt în continuă schimbare în contextul pandemiei, iar preocupările românilor sunt reflectate în consecinţă. Dacă, până acum câteva luni, asistam la o consolidare a transportului public ca alternativă pentru mobilitate şi reducere a impactului asupra mediului înconjurător, suntem acum în punctul în care maşina personală pare a reveni în centrul atenţiei, datorită siguranţei sporite pe care o oferă în faţa virusului SARS-CoV-2. În acelaşi timp, România este, din păcate, statul european cu cele mai multe decese pe şosele în 2019 – un motiv în plus pentru a ne concentra toate eforturile, împreună cu factorii de decizie, în direcţia reducerii frecvenţei şi severităţii accidentelor auto”, a declarat preşedintele UNSAR, Adrian Marin.

Conform datelor publicate de Comisia Europeană în iunie 2020, România înregistrează cele mai multe decese cauzate de accidentele rutiere, cu o rată de 96 de decese/milion de locuitori, aproape dublu faţă de media europeană, de 51 de decese/milion locuitori. În acelaşi timp, deşi la nivelul Uniunii Europene se înregistrează progrese în ceea ce priveşte scăderea numărului de decese provocate de accidente rutiere, numărul victimelor în accidentele rutiere grave din România, în 2019, este comparabil cu cel din 2018, conform statisticilor publicate de Poliţia Română.

Mai mult, parcul auto din ţara noastră s-a situat, până în prima parte a anului 2020, pe un trend ascendent. Datele publicate de APIA – Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile – arată că, numai anul trecut, au fost înmatriculate peste 606.000 autoturisme, ceea ce a condus la o creştere de 23,4% a înmatriculărilor faţă de 2018. Dintre autoturismele nou înmatriculate, aproape trei sferturi (73,3%) au fost autoturisme rulate.

„Analiza acestor tendinţe ne confirmă importanţa programelor de siguranţă rutieră, care pot contribui la protejarea vieţii oamenilor. Avem, pe de o parte, cea mai mare rată a deceselor din Uniunea Europeană cauzate de accidente rutiere şi, pe de altă parte, un parc auto învechit care, din păcate, poate prezenta riscuri suplimentare pentru siguranţa în trafic. Tocmai de aceea ne dorim să amplificăm în continuare acţiunile noastre în zona de educaţie şi prevenţie rutieră”, a menţionat directorul general al UNSAR, Alexandru Ciuncan.

UNSAR menţionează că derulează anual o campanie dedicată creşterii gradului de conştientizare cu privire la decesele cauzate de accidentele auto în România. Anul trecut, campania #ATENTînTRAFIC a discutat despre CEI 40.000, având în vedere că aproape 40.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în România în perioada 2001-2017.

UNSAR şi industria de asigurări îşi continuă demersurile de consolidare a condusului preventiv, inclusiv printr-o nouă campanie dedicată ce va fi lansată la finalul acestui an.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement