Connect with us
Advertisement

Actualitate

Peste șase milioane de lei pentru extinderea rețelei de canalizare în Mănărade, Blaj. Lucrările vor demara în această vară

Publicat

lucrari apa canalizare Reprezentanții primăriei Blaj anunță faptul că, în această vară, vor demara lucrările de extindere a rețelei de canalizare în ultima localitate componentă a municipiului Blaj, respectiv localitatea Mănărade, rămasă fără această utilitate. Valoarea totală a investiției depășește suma de 6.000.000 lei, iar vor fi finalizate până la 31 decembrie 2015.

“Cu această investiție ne-am asigurat că toți locuitorii municipiului Blaj, indiferent unde locuiesc aceștia, pot beneficia de acest indicator de civilizație care este accesul la canalizare. După darea în funcţiune anul trecut a stației de epurare și cu acest proiect putem spune cu încredere că blăjenii sunt în sfârșit prietenoși cu mediul în care trăiesc”, declară primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Această nouă investiție este finanțată din fonduri europene, din economiile rezultate la nivel județean prin proiectul “Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și canalizare în secțiunea „Fonduri de coeziune” din cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu.

Valoarea totală a investiției depășește suma de 6.000.000 lei, iar valoarea construcției și a montajului se ridică la suma de 5.137.320 lei cu TVA inclus.

În cadrul acestui nou proiect se vor efectua lucrări de extindere în vederea racordării populației din localitatea componentă Mănărade la serviciile de canalizare centralizată.

Practic se vor introduce conducte de canalizare din PVC, cu diametrul de 250 mm, pe o lungime de 4,3 km. Vor fi montate 111 cămine de vizitare și se vor realiza 305 racorduri la imobilele din localitate.

Proiectul presupune și construirea unei stații de pompare a apelor uzate menajere ce va fi echipată cu 2 pompe submersibile. Această stație are rolul de a pompa apele menajere colectate din Mănărade până la rețeaua de canalizare a municipiului Blaj existentă pe strada Alexandru Borza, la o distanță considerabilă de Mănărade.

Acesta este motivul pentru care între stația de pompare din Mănărade și căminul de descărcare de pe strada Al. Borza se va monta o conductă de refulare din polietilenă de înaltă densitate pe o lungime totală de 3,8 km.

În prezent s-a finalizat procedura de predare a amplasamentului, constructorul urmând ca în perioada urmatoare să facă demersurile necesare pentru pregătirea și începerea lucrărilor cuprinse în proiect.

Lucrările trebuie finalizate până la 31 decembrie 2015.

Conform noilor reglementări legislative privind domeniul sănătății publice, în cazul în care în localitate există un sistem public de canalizare, toți utilizatorii care au contract de furnizare a apei, indiferent dacă au sau nu branșament propriu, au obligația de a deversa apele uzate numai în rețeaua de canalizare.

Această lucrare de investiție vine după una similară de mari dimensiuni prin care s-a realizat extinderea canalizării pe 33 de km în municipiul Blaj și localitățile componente Tiur și Petrisat.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement