Connect with us
Publicitate

Eveniment

Petrecere de majorat, întreruptă de polițiști, în Sebeș. Administratorul localului și mai multe persoane, amendate

politie noaptea

Publicat

Polițiștii din Sebeș au întrerupt, vineri seara, o petrecere de majorat care se desfășura la un local din oraș. Au amendat administratorul localului și mai mulți participanți.

Potrivit IPJ Alba, în urma unei sesizări, prin 112, polițiștii din Sebeș, împreună cu polițiștii locali au intervenit la o societate economică, din Sebeș, unde era în desfășurare o petrecere privată, fără a fi respectate normele de protecție sanitară.

La fața locului polițiștii au fost identificat 22 de persoane, iar atât organizatorul evenimentului, cât și alți 5 participanți au fost amendați, conform Legii 55/2020.

Verificările sunt continuate  în vederea identificării persoanelor care au fost prezente la eveniment și luarea măsurilor de sancționare contravențională față de toți participanții.

Amenda pentru administrator a fost în valoare de 500 de lei.

Poliția amintește că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

În ultimele 24 de ore au fost organizate 13 acțiuni punctuale la baruri, restaurante și terase în județ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate