Connect with us
Advertisement

Blaj

Petrecere privată, ”spartă” de polițiștii din Alba. De ce au fost amendați petrecăreții cu peste 20.000 de lei

mascati, politie

Publicat

O petrecere aniversară în Craciunelu de Jos a fost spartă de polițiștii din Alba, în seara de joi, 25 februarie. Deși prima dată organizatorul petrecerii a fost amendat cu 2.000 de lei, acesta nu a luat un serios sancțiunea polițiștilor și a continuat petrecerea. 

Când polițiștii s-au întors, amenda aplicată a fost maximă.

Potrivit IPJ Alba, în jurul orei 13,00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au intervenit la o locuință din comuna Crăciunelu de Jos unde era organizată o aniversare la care luau parte mai multe persoane.

Polițiștii l-au amendat pe organizatorul petrecerii, un bărbat de 32 de ani, din Crăciunelu de Jos, cu amendă în valoare de 2.000 de lei și au întrerupt evenimentul.

Ulterior, în jurul orei 16,30, petrecerea a continuat, iar polițiștii au intervenit din nou, de data aceasta fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.500 lei.

Scopul acțiunilor desfășurate este de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Polițiștii reamintesc faptul că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise si/sau deschise, publice și/sau private.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement